Naționala își asumă statutul de outsider înaintea confruntării cu Spania de pe Arena Națională. La Roja are punctaj maxim după primele patru meciuri din Grupa E a preliminariilor pentru EURO 2020.
Cea mai galonată reprezentativă a ultimelor două decenii în fotbalul mondial, Spania, este un adversar pe care tricolorii îl pot depăși doar la capătul unui meci fără greșeală.
„Vom încerca să facem un meci perfect din punct de vedere fizic și tactic. Ne trebuie și o zi mai puțin inspirată din partea ofensivei Spaniei, iar așa o să avem o șansă de a câștiga. Știm prea bine că Spania va domina partida. Avem un amestec de jucători tineri, dar și veterani. Sperăm să ne iasă mâine” – a anticipat selecționerul Cosmin Contra.
„Știm că întâlnim cea mai bună echipă a grupei, cu jucători de mare calitate, au posesie foarte bună, știm că ne vor pune în dificultate. Trebuie să avem atitudine bună, să ne ridicăm la cel mai înalt nivel și să putem să egalizăm un pic forțele” – a declarat și Vlad Chiricheș la conferința dinaintea partidei cu Spania.
Tricolorii au efectuat antrenamentul oficial pe Arena Națională, înainte ca adversarii lor să facă și ei cunoștință cu gazonul de la București. Vezi imagini pe realitateasportiva.net.