Nu se putea un moment mai prost ca Pițurcă să plece de la echipa națională decît cel ales de el. Se știa, îl tot anunța, scrie Andrei Vochin, pe blog.
"Ceva asemănător poveștii cu Petrică și lupul. Pînă la urmă s-a întîmplat într-o joi după-amaiză, la cîteva zeci de ore după victoria din Finlanda. Și s-a pornit tot tămbălăul media. Subiectul a acaparat prima pagină a ziarelor și siteurilor, a devenit cap de știri în jurnalele televiziunilor și posturilor de radio. Absolut firesc, dar teribil de enervant pentru ceea ce a ascuns toată această afacere.
Înainte de a mă explica, țin să-i mulțumesc fostului selecționer pentru ceea ce a făcut la echipa națională. Se știe că nu am fost, nu sînt și nu voi fi un fan al filosofiei sale fotbalistice. Al relațiilor interumane nici atît. Dar asta nu m-a împiedicat să-i evidențiez meritele, iar în ultima jumătate de an să încerc, din postură oficială, să-i dau tot sprijinul solicitat. Să-i ofer confortul de a lucra fără să fie lucrat, să pledez în fața președintelui FRF pentru continuitate, pentru stabilitate. Am apărat un principiu, nu un nume. Am încercat și la Federație ceea ce cred că am reușit două decenii la rînd alături de colegii mei din presă: să formăm o echipă indiferent că ea s-a numit Sportul românesc, ProSport sau Gazeta Sporturilor", scrie Andrei Vochin, pe blog.
