Proteste cu ligheane în fața Primăriei Muncipiului București. Evenimentul va avea loc joi, 5 decembrie, de la ora 8:30 până la 9:30 dimineața. Scopule protestului este, potrivit inițiatorilor, de o face pe Gabriela Firea ,,să să își dea seama că nu administrează un oraș din Monopoly, ci unul real, cu oameni reali, care au nevoi de bază cât se poate de reale''.
Redăm câteva pasaje din postarea inițiatorilor pe Facebook:
,,Se spune că oamenii se obișnuiesc cu răul. Ai ajuns acasă de la serviciu și în apartament e frig. Vrei să îți faci un duș, dar nu ai apă caldă. În ziua următoare la fel. Și în următoarea. Cât durează până când umpli cada, gândindu-te că poate se ia și apa rece? Dar până când îți cumperi un calorifer electric?
Acum 30 de ani, oamenii erau obișnuiți cu răul. În fiecare apartament exista o cadă plină cu apă, lumânări pentru când se oprea curentul, butelii de rezervă și nelipsitul lighean multifuncțional, bun și la spălatul rufelor și la spălatul omului. Apoi niște oameni curajoși au ieșit în stradă cerându-și drepturile și lucrurile s-au schimbat. Dar orice progres poate fi urmat și de regres.
La 30 de ani de la Revoluție, de când oamenii au murit pentru libertate și demnitate, avem un primar care ne refuză dreptul la demnitate. Avem un primar care, în pragul iernii, lasă Bucureștiul fără apă caldă și căldură. Și care pare mai mult preocupat de a jigni niște oameni care construiesc un spital pentru copii decât de a rezolva problema. Apropo de spitale pentru copii, doamna Firea, știați că spitalul Marie Curie nu are nici el apă caldă în aceste zile?
A venit momentul să îi arătăm doamnei Firea că, de data asta, nu ne vom obișnui cu răul. Și să îi dăm ligheanele noastre, poate vrea dumneaei să le folosească. Noi vrem apă caldă și căldură'', scriu inițiatorii pe Facebook.