Panică în județul Sibiu, miercuri dimineață, după izbucnirea unui incendiu la o ţeavă de gaz aflată în apropierea unei biserici din localitatea Tălmaciu. Pompierii au intervenit de urgență instituind un perimetru de siguranţă pe o rază de 200 m pentru evacuarea persoanelor aflate "în zona de pericol". Din primele informații, este vorba despre 60 de oameni.
Pompierii sibieni intervin în Tălmaciu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o țeavă de gaz, în apropierea unei biserici. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, o autocisternă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), potrivit ISU.
Potrivit primelor informații, flăcările se manifestă violent la țeava de gaz, existând riscul ca incendiul să se extindă la biserica din apropiere. În zonă a fost stabilit un perimetru de siguranţă pe o rază de 200 m pentru evacuarea persoanelor aflate în zona de pericol.
”Până în prezent au fost evacuate un număr de aproximativ 60 de persoane. Nici o persoană nu necesita îngrijiri medicale, până în acest moment”, au transmis miercuri dimineață oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Ce a provocat incidentul: explicațiile primarului localității
Primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea, a declarat că se află la fața locului și situația este sub control.
”Țeava de gaz a fost atinsă cu excavatorul în timpul lucrărilor din curtea bisericii. A fost oprit gazul, lăsăm să mai ardă ce este pe conductă, dar totul este sub control”, a precizat edilul pentru publicația locală Turnul Sfatului.