Acest lucru este posibil pentru că, în numeroase cazuri, angajatorii rețin sume mai mari decât cele datorate efectiv. Din acest motiv, contribuabilul are dreptul să solicite restituirea diferenței, printr-o procedură cunoscută sub numele de rambursare a impozitului plătit în străinătate. Deși este un demers legal, acesta este adesea înconjurat de confuzii și informații incomplete, scrie Legal Badger.
Rambursarea taxelor nu reprezintă o portiță legală sau o practică informală, ci este o procedură fiscală clar definită, aplicabilă în majoritatea țărilor.
Aceste excedente apar frecvent în cazul persoanelor care lucrează mai puțin de un an, au venituri mici, beneficiază de deduceri personale sau familiale, ori nu depășesc pragul minim impozabil.
De exemplu, în Germania, mulți contribuabili sunt încadrați în clase de impozitare (I sau II) care nu reflectă întotdeauna fidel situația personală, ceea ce duce la rețineri mai mari decât necesar. În Olanda, cei care muncesc doar câteva luni pe an pot beneficia de rambursări considerabile. În practică, sumele recuperate variază între 1.000 și 3.000 de euro per persoană, în funcție de venitul obținut și de acuratețea reținerilor fiscale.
Fiecare stat are propriul său sistem fiscal și un calendar specific, iar cererea de rambursare poate fi depusă după finalul anului fiscal sau chiar imediat după încheierea contractului de muncă. Termenul de prescripție pentru depunerea cererii variază între 3 și 5 ani, în funcție de țară – după acest interval, sumele devin nerambursabile.
Procesarea cererilor de rambursare poate dura între două și șase luni, iar pentru o estimare preliminară a sumei recuperabile, contribuabilii pot folosi simulatoare online oferite de companii specializate.
