Drama tăcută a României de la sat. Boală, foame și neputință

Familie la limita supraviețuirii

Sub același acoperiș trăiesc cinci suflete. O cameră mică adună un pat, o masă și multe lacrimi. Tatăl, bolnav de pancreatită, diabet și probleme cardiace, este internat la București. Dorul apasă cel mai greu pe umerii copiilor.

„În special, ea e foarte atașată de taică-su, plânge în continuare... îl cheamă mereu acasă... tati mi-e dor de tine...vi-o că nu are cine să mă ducă la școală.

El o ducea dimineața la școală, o lua de la școală.”, zice femeia.

„Mi-e dor de tati!”, spune copilul.

Femeia recunoaște că a ajuns la capătul puterilor.

„El era cel care îinea familia în picioare, acum că  s-a îmbolnăvit el... mă descurc și eu cum pot.”, spune mama copiilor.

Copiii merg la școală fără cele necesare, iar umilința îi urmărește.

„Ea când a fost la școală nu a avut ba de încălțat, ba de îmbrăcat, el pleacă la grădiniță fără pachet, rad copiii de el la grădiniță ca nu are pachet, ca e amărât... că e sărac.”, a completat femeia.

Lipsurile sunt la ordinea zilei.

„Fix acum ne descurcăm cel mai greu cu lemnele și cu mâncarea, n-am de unde să fac bani să le pun mâncare pe masă.”, spun aceștia.

În casă se află și bunica, imobilizată la pat.

„Nu poate să mai meargă, de vorbit nu mai vorbește.”

Familia a vândut și calul pentru a face rost de bani, iar acum trăiește din ajutorul vecinilor.