Coronavirus - România: 4057 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

COVID-19. Oprea, îndemn puternic la mobilizare: "E cea mai gravă criză. Cu calm și lăsând orgoliile, o putem depăși"

Wednesday, 11 March 2020, 15:22 Sursă: Realitatea.net

În instituțiile statului, ședințele se țin lanț, iar comunicatele vin pe toate canalele deși, în anumite situații, bâlbele făcute de autorități direct responsabile de viața cetățeanului au avut consecințe grave și s-au lăsat chiar cu demiteri. 

În prezent, România traversează ceea ce specialiștii au numit "Scenariul 2", o etapă de acalmie, însă, dacă luăm în calcul avertismentul autorităților potrivit cărora vârful îmbolnăvirilor cu COVID-19 va fi abia în perioada Paștelui. 

Raed Arafat a anunțat deja, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului de Interne, că va chema Armata în ajutor. Medicii militari vor face triaj la graniță, iar Armata va interveni ori de câte ori va fi nevoie. 

Autoritățile par să scape din vedere, însă, o resursă extrem de valoroasă, antrenată pentru situații de urgență și cu expertiză aplicată: rezerviștii. Oameni antrenați în și pentru situații de criză, cu expertiză dovedită și cu noțiuni aplicate de management al riscurilor. 

Un semnal de alarmă îl trage și Gabriel Oprea, președintele UNPR. În momentul de față, este necesar să se ia "măsuri grele, dar necesare" pentru a putea face față perioadei de criză pe care o traversează țara noastră.

"România se confruntă cu cea mai gravă criză de la inundațiile din anii 70. Este o problemă de interes național, în care trebuie să fim uniți și să nu lăsăm loc de orgolii. În momentul de față, persoana cu cea mai mare credibilitate este Raed Arafat. Eu am înființat, în perioada în care eram ministru al Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, căruia i se subordonau toate instituțiile, de la Guvern, până la Servicii. În momentul de față, este necesar să se ia măsuri poate grele, dure, dar cu solidaritate de criză. Este cea mai gravă criză, dar, cu calm și măsuri grele, dar necesare, România o poate depăși. Este nevoie ca toate persoanele cu expertiză, lăsând orgoliile, să ajute România să depășească situația deosebită", a declarat Gabriel Oprea, pentru realitatea.net.

O poziție similară și un îndemn la mobilizare a avut și primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele. Recent, acesta a solicitat sprijinul ofițerilor în rezervă pentru a lua măsurile necesare prevenirii și gestionării crizei.

În România, numărul cazurilor confirmate de îmbolnăviri cu noul coronavirus a depășit pragul de 30. 

Alte articole din: SOCIAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: SOCIAL