Asociația Open Your Heart vă invită la Atypic Beauty Gala by Magda Coman – Fashion Show Cătălin Botezatu, eveniment care marchează cea de-a 57-a ediție a Campaniei Naționale Atypic Beauty, una dintre cele mai importante campanii de conștientizare dedicate persoanelor cu dizabilități din România.
Ediția a 57-a
22 octombrie 2026
Salonul de Recepție al Palatului Parlamentului București
Asociația Open Your Heart vă invită la Atypic Beauty Gala by Magda Coman – Fashion Show Cătălin Botezatu, eveniment care marchează cea de-a 57-a ediție a Campaniei Naționale Atypic Beauty, una dintre cele mai importante campanii de conștientizare dedicate persoanelor cu dizabilități din România.
Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 București.
Gala va avea loc pe 22 octombrie 2026, în Salonul de Recepție al Palatului Parlamentului, și va fi prezentată de Ștefania Mihăilescu.
Evenimentul începe la ora 19:00, iar accesul publicului este permis începând cu ora 18:00.
De peste 13 ani, Atypic Beauty promovează incluziunea, respectul și egalitatea de șanse, demonstrând că frumusețea adevărată se află dincolo de aparențe. Campania, inițiată de Magda Coman, a ajuns în zeci de orașe din România și peste hotare, devenind vocea persoanelor cu dizabilități și un simbol al demnității și al curajului.
Această ediție este susținută de Kaufland România, prin programul A.C.C.E.S., dedicat promovării accesibilității, incluziunii și egalității de șanse. Persoanele interesate de oportunitățile de carieră disponibile în cadrul companiei pot găsi mai multe informații pe cariere.kaufland.ro.
Pe scena evenimentului, în lumina reflectoarelor, se vor întâlni modele în scaun rulant, manechine profesioniste, personalități din televiziune, teatru, sport și mediul de afaceri, artiști și oameni care aleg să transforme prezența lor într-un mesaj puternic pentru incluziune și pentru o societate în care fiecare persoană își găsește locul și merită să fie văzută, apreciată și celebrată.
În cadrul galei, modelele Atypic Beauty vor prezenta creații semnate de Cătălin Botezatu, într-un spectacol de modă emoționant și inspirațional. Fiecare model va fi însoțit pe scenă de o personalitate publică, iar împreună vor transmite mesaje despre respect, accesibilitate, acceptare și puterea de a depăși barierele impuse de prejudecăți.
Modelele Atypic Beauty sunt adevărate modele de viață. Prin poveștile lor, prin forța cu care își depășesc limitele și prin exemplul pe care îl oferă, demonstrează că o dizabilitate nu definește valoarea unui om și nu poate limita visurile, performanța sau dorința de a trăi frumos și demn.
Atypic Beauty este mai mult decât un spectacol de modă. Este o declarație despre curaj, despre respect și despre o societate în care fiecare persoană trebuie să aibă șansa de a fi văzută pentru ceea ce este cu adevărat.
Emoția, solidaritatea și spiritul de învingător ne aduc împreună.
Vă invităm să ne fiți alături în seara de 22 octombrie 2026, la Palatul Parlamentului București, pentru a celebra împreună aceste valori. Evenimentul începe la ora 19:00, iar accesul publicului este permis începând cu ora 18:00.
Gazdele evenimentului
Ștefania Mihăilescu – Prezentator
Magda Coman – Inițiator Atypic Beauty și Președinte Asociația Open Your Heart
Cătălin Botezatu – Designer și Director Artistic
Invitați
Modelele Atypic Beauty, manechine profesioniste, personalități din televiziune, teatru, sport și mediul de afaceri, artiști, parteneri și susținători ai cauzei persoanelor cu dizabilități.
Locație
Salonul de Recepție al Palatului Parlamentului București.
Intrarea S2, dinspre Parcul Izvor.
Acces
Accesul la eveniment este gratuit pe bază de invitație.
Invitația poate fi solicitată printr-o cerere trimisă la adresa de mail a Asociației Open Your Heart: openyourh@ymail.com
Evenimentul începe la ora 19:00, iar accesul publicului este permis începând cu ora 18:00.
Vă mulțumim și vă așteptăm cu inima deschisă!
Magda Coman
Preşedinte Asociaţia Open Your Heart, CUI 31755972, Bucureşti, S6