Trecerea timpului este o problemă pentru toate femeile. Știm că organismul nostru se modifică și nu mai procesează tot ceea ce am vrea să mâncăm. Nu ne mai permite să avem același stil de viață ca acum 10 ani.
Din moment ce treci de vârsta de 30 de ani, începem să vedem lucrurile din altă perspectivă și prioritățile ni se schimbă.
Singura soluție este să-i dăm corpului ce are nevoie pentru a funcționa în ritmul lui și pentru a ne simți în formă.
Batoane proteice
Deși pe ambalaj scrie că aceste batoane îți furnizează o cantitate mare de proteine și îți dau energie, în realitate, acest lucru nu se întâmplă. Este posibil să le fi consumat când erai mai tânără și nu aveai timp să mănânci, dar, cu timpul, este important pentru organismul tău să-i dai mâncare adevărată.
O alternativă mai bună ar fi consumul de fructe, legume și cereale integrale. În plus, aceste batoane conțin și multe ingrediente nocive ca, de exemplu, glicerină, fructoză, sorbitol, dextroză care îți pot da peste cap buna funcționare a corpului tău.
Pâine albă și covrigei
Nimic din ceea ce este preparat cu făină rafinată nu ar trebui să intre în meniul tău. Pâinea albă și covrigeii conțin foarte mult zahăr și glucoză, fapt care duce la stoparea producerii de colagen și la apariția ridurilor. O variantă mai potrivită este să consumi covrigei și pâine din faină integrală pentru a-ți ține sub control atât kilogramele, cât și nivelul de zahăr din sânge.
Carne procesată
Produsele din carne procesată, cum ar fi bacon, șuncă, salam și cârnații pot fi cauze ale deteriorării pielii. Specialiștii spun că aceste produse întrerup producerea colagenului și a elastinei, fapt care duce la pierderea elasticității pielii. O alternativă pentru tine, dacă îți plac aceste alimente, este să consumi carne cât mai naturală.