Viorica Dancila se află la Varșovia pentru ”primele consultări interguvernamentale România - Polonia din istoria relației bilaterale”, după cum a anunțat premierul joi după ședința de Guvern.
Viorica Dăncilă va participa la consultările care au loc în contextul în care cele două state celebrează anul acesta Centenarele naționale - Marea Unire în România și redobândirea independenței în Polonia.
Șefa Executivului a precizat că discuțiile vor aborda stadiul și perspectivele relației bilaterale, precum și colaborarea la nivel european și internațional.
Din delegația română condusă de prim-ministru vor face parte vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, Ana Birchall, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Culturii, George Ivașcu, ministrul Turismului, Bogdan Trif, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, și secretarul general al Guvernului, Andreea Lambru, potrivit unui comunicat al Guvernului, potrivit agerpres.ro.