Politica· 1 min citire

VICTOR PONTA s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE

VICTOR PONTA s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE

VICTOR PONTA s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE

Publicat5 mar. 2014, 16:00
Actualizat5 mar. 2014, 19:02
SursăMediafax

VICTOR PONTA s-a întâlnit, miercuri, la Vila Lac 1, cu ambasadorii statelor membre UE, acreditați la București, au declarat surse oficiale.

VICTOR PONTA a confirmat pentru MEDIAFAX întâlnirea.

Anterior, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că va scrie tuturor președinților parlamentelor din UE pentru a condamna "atitudinea nedemocratică manifestată de președintele Traian Băsescu", care blochează instituirea unui nou Guvern încălcând regulile democrației.

"Sunt dezamăgit și regret. Voi scrie tuturor președinților parlamentelor din UE cu privire la acest fapt și această atitudine incalificabilă a președintelui statului român, care ne pune pe noi într-o situația delicată, într-o zonă instabilă, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, de încredere și pe piețele financiare, și internaționale, iar BNR are nevoie de un Guvern cu care să lucreze", a spus Zgonea.

El a arătat că va adresa scrisoarea în cursul zilei de miercuri și că l-a informat pe premierul Victor Ponta că va întreprinde această acțiune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica