Politica· 2 min citire

Victor Ponta, mesaj pe Facebook după depunerea mandatului de premier

Victor Ponta, mesaj pe Facebook după depunerea mandatului de premier

Victor Ponta, mesaj pe Facebook după depunerea mandatului de premier

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 nov. 2015, 11:50

Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook, la scurt timp după ce a anunțat că demisionează din funcția de premier.

''Oamenii simt nevoia de mai mult și cred că ar fi o mare greșeală din partea mea să ignor acest lucru! Nu vreau și nu este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost pe teren, nici pe seama primarilor, secretarilor de stat, a miniștrilor.

Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl așteaptă - îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit și al guvernului României.

Supărarea și suferința legitimă a oamenilor nu trebuie să degenereze într-un joc politic sau joc de putere cu efecte negative imposibil de anticipat. Cred că agresivitatea, intoleranța și violența, chiar verbală, reprezintă un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să trăim într-o țară care se îmbunătățește în fiecare zi.

Sper ca depunerea mandatului meu și al Guvernului să satisfacă așteptările celor care au protestat și să revenim cât mai rapid la rațiune și la soluții raționale pentru ceea ce e de făcut în România.

Am obținut cu greu în ultimii ani rezultate economice și sociale remarcabile, iar dacă avem o perioadă lungă de instabilitate, de tulburări sociale și politice, putem să pierdem tot și să ne întoarcem la momentul 2012'', a scris premierul demisionar.

La scurt timp statusul a fost eliminat de pe rețeaua de socializare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica