UNPR solicită autorităților din Miercurea Ciuc să repună urgent drapelul național în locul în care a fost arborat în anul 2015!
"Constatăm cu stupoare și cu profundă mâhnire că autoritățile din Miercurea Ciuc au decis să coboare tricolorul ridicat pe catarg, în curtea Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, în 26 iunie 2015, de Ziua Drapelului Național, de către premierul interimar de la acel moment, Gabriel Oprea", se arată într-un comunicat al UNPR.
Președintele UNPR a ridicat atunci la Miercurea Ciuc cel mai mare drapel al României, în cadrul unei ceremonii de celebrare a tricolorului, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane, ca semn de deosebit respect pentru valorile fundamentale ale statului român.
Așa cum sublinia fostul vicepremier pentru securitate națională, drapelul este „simbol al statului român, național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, iar interesul național unește un popor și dă forță unei națiuni, mai arată sursa citată.
“Prin cinstirea simbolurilor naționale, menținem vie energia noastră ca neam, pentru că de aici ne tragem puterea de a depăși greutățile și de a merge mai departe. Actualul context geopolitic, provocările externe cărora România trebuie să le facă față sunt tot atâtea motive pentru ca fiecare dintre noi să dovedim atașamentul față de valorile naționale”, declara premierul interimar.
Ceea ce vedem astăzi, în fotografia atașată surprinsă cu puțin timp în urmă, este un atac la valorile și simbolurile naționale ale României, un gest de neacceptat al autorităților locale, un gest vădit împotriva românilor și a românismului, pe care îl condamnăm cu fermitate.
Îi îndemnăm pe cei care au luat decizia eliminării celui mai mare drapel național, simbol al sacrificiului și al credinței poporului român, să reflecteze serios asupra gravității deciziei lor, să-și consulte conștiința și să repună de urgență tricolorul în curtea Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, acolo unde a fost instalat.
Cu toții avem datoria și obligația morală să cultivăm în propria conștiință respectul față de cei care ne-au lăsat cea mai importantă moștenire: România, respect pentru jertfa românilor căzuți pentru apărarea teritoriului național, în Transilvania și pretutindeni în lume, respect pentru sacrificiul celor căzuți la Revoluția din anul 1989 pentru a ne reda demnitatea, respect pentru toți cei care, îmbrăcând haina militară, apără interesul național al românilor, în țară sau în teatrele de operații din lume. Iar instituțiile statului trebuie să promoveze și să apere simbolurile naționale, să fie, în orice împrejurare, ancorele pe care se sprijină statul democratic.