Senatorul UNPR de Timiș, Ioan Iovescu, propune ca programul zilnic de lucru să fie redus de la opt ore la șase ore, iar salariul minim pe economie să fie majorat până la 1.500 de lei brut, el adăugând să va scrie un proiect de lege în acest sens, potrivit Mediafax.
”Ideea este veche. Din 2013 mă muncește acest gând. E o penurie de locuri de muncă și m-am gândit că unii oameni trag la trei schimburi în opt ore și ce bine ar fi dacă s-ar reduce programul. În prima fază m-am gândit la cei care lucrează în trei schimburi. Am abordat în cadrul partidului această problemă, la PPDD, și nu am găsit nicio susținere de niciun fel. Mi s-a spus că cei de la Comunitatea Europeană nu permit așa ceva, că pierdem investitorii că - vezi, Doamne - nu mai vin, că lucrează prea puțin muncitorii. Și am amânat, dar acum am prins puteri, când am auzit că Suedia aplică ideea, deci treaba cu Comunitatea Europeană nu mai stă în picioare, putem face așa ceva, doar să avem voință politică”, a declarat Iovescu.
Senatorul UNPR a adăugat că, mai ales la sate, oamenii mai au de lucru și prin gospodărie și că de cele mai multe ori aceștia sunt ”agitați” la serviciu.
"Avantejele sunt multiple. Nu găsesc un dezavantaj, mai ales la niveul salarizării noastre. Investitorii vin la noi pentru că, mai ales, forța de muncă este foarte ieftină. Un schimb plătit, trei muncitori, cât poate să îi coste? Randamentul sunt convins că va fi mai mare, dacă omul muncește doar șase ore. În administrația publică locală eu cred că oamenii stau degeaba opt ore. Am văzut la comune, din experiența proprie, că oamenii sunt agitați la sate și ar mai face ceva pe lângă case, dar ei stau opt ore la serviciu. Suedezii spun că în acest fel oamenii sunt mai fericiți, de ce nu am fi și noi mai fericiți? Să poată oamenii să aibă împărtășire în cadrul familiei, să poată să se întâlnească, să stea mai mult cu copiii, să le dea educație”, a mai spus Iovescu.
Parlamentarul a mai propus, de asemenea, majorarea salariului minim pe economie.
”Pe lângă acest lucru (program de lucru de șase ore – n.r.) susțin mărirea salariului minim pe economie până la 1.500 de lei brut. Am avut o întâlnire cu domnul Gabriel Oprea și mi-a spus că o să discutăm în cadrul partidului”, a mai declarat Iovescu.
Senatorul de Timiș a precizat că va face un proiect de lege cu cele două propuneri, dar că trebuie stabilite clar și ”incompatibilitățile”:
”Vom face un proiect cum a fost cel cu primul loc de muncă și care a trecut de Senat. Acest proiect (cel privind reducerea programului de lucru și majorarea salariului mimim pe economie – n.r.) trebuie să îl gândim, pentru că pot apărea probleme. Oamenii vor avea posibilitatea să lucreze cu jumătate de normă al doilea job, dacă s-ar aplica ideea cu șase ore. Trebuie să stabilim clar și incompatibilitățile ca unele job-uri din administrația publică, din finanțe, să nu generalizeze incompatibilități. De exemplu, mie mi se pare o mare scăpare a legii ca parlamentarii să poată să pledeze în instanță contra statului român. Mi se pare o mare incompatibilitate. Eu am lucrat ca instructor auto. Legea din 1966 era foarte simplă (Codul Rutier – n.r.). Așa vreau să fie legile și acum”.