Deputatul Elena Udrea, proaspăt înscris în Partidul Mișcarea Populară, a declarat, sâmbătă, la Sighișoara, că această formațiune vine, din acest moment, alături de președintele Traian Băsescu, pentru a se lupta cu puterea USL.
"Singurul care s-a constituit, în ultimul timp, într-o piedică în calea USL, în România, a fost Traian Băsescu. Partidul Mișcarea Populară, din acest moment, vine alături de președinte, pentru a se lupta cu puterea USL, pentru a demasca toată incompetența și corupția actualei puteri", a declarat Elena Udrea.
Ea a mai arătat că PMP nu va fi o opoziție care să vorbeacă cu o voce joasă. "Nu vom vorbi în șoaptă și USL știe că Partidul Mișcarea Populară nu are nevoie de niciun fel de privilegiu al puterii și nu va putea fi cumpărată", a mai declarat Udrea.
Potrivit deputatului, PMP va da glas nemulțumirilor românilor, care astăzi încă se mai spun în șoaptă. "Vom fi cei care vom striga în numele celor care suferă din cauza modului în care guverne uselează", a spus Udrea, corectându-se imediat: "USL guvernează". Cei prezenți eu izbucnit în râs, iar Adrian Papahagi a intervenit: "Tot același lucru e, că e la fel de prost".
"Vom fi cei care vom purta nemulțumirea celor care stau înzăpeziți, în timp ce premierul României joacă baschet", a mai spus Udrea, acuzând și clientela politică a USL și "politrucii pe care Guvernul USL i-a adus în fruntea instituțiilor statului".
"Am avut un exemplu de incompetență maximă atunci când în urma unui accident aviatic, instituțiile statului, conduse de domnul Victor Ponta și miniștrii pe care îi coordonează, nu au fost n stare să salveze viețile a doi oameni", a mai afirmat Udrea.