Elena Udrea a comentat la DESCHIDE LUMEA comportamentul premierului Victor Ponta din ultima vreme: "A intrat într-o pasă neagră domnul prim-ministru".
"A intrat într-o pasă neagră domnul prim-ministru. E șocant că nu înțeleg de ce nu se poate așa ceva. Am văzut ce a spus purtătorul de cuvânt că și prim-ministrul are dreptul la program privat. Păi da, dar nu într-o situație de criză. Eu înțeleg că îți place mai mult să călătorești, să stai cu familia, să joci baschet, să mergi la ștrand. Este uman să îți placă mai mult, dar ce cauți în funcția de prim-ministru? Cât am fot ministru, trei ani nu am știut decât minister. Și mai bine cu pantofi cu toc la inundații, decât să lași niște oameni să moară înghețați de frig în munți. Atunci când e o criză, trebuie să fii sigur acolo să o gestionezi. Dacă prim-ministrul nu gestionează o situație de criză ca aceasta în care viața a șase oameni este în pericol, nu ai justificare. Instituțiile nu au funcționat, ele nu funcționează de la sine", a spus Udrea.
Udrea a mai declarat că cei care aveau așteptări de la Ponta sunt astăzi dezamăgiți.
"Eu cred că Victor Ponta, din păcate pentru el, s-a devoalat acum de când e prim-ministru. A fost o speranță pentru PSD, pentru stânga. Victor Ponta a fost un tânăr politician față de care foarte multă lume a avut mari așteptări. Marea majoritate a celor care au avut așteptări de la Ponta sunt astăzi total dezamăgiți de prestația lui ca om politic, După mine, în acest moment Victor Ponta și-a ratat cariera politică. După ce i se va încheia rolul pe care îl joacă acum în fruntea țării și în fruntea PSD-ului, nu cred că Ponta mai poate reveni în politica de vârf", a spus Udrea.
"Etichete extrem de credibile și realiste a pus Ion Iliescu. Trei oameni i-a etichetat mai bine decât aș fi putut să o fac eu. Pe Năstase l-a făcut arogant, pe Geoană l-a făcut protănac, iar despre Ponta a spus că este un cârlan. Un cârlan este un om necopt la minte, dar poți să stai să aștepți să ajungi la maturitatea de care ai nevoie în asemenea funcție publică. Dacă vii cârlan prim-ministru, nu ai nicio șansă să o scoți la capăt", a mai spus Elena Udrea.