Deputatul Elena Udrea a declarat, miercuri, că Emil Boc este un partener al președintelui României și că, indiferent unde va fi fostul premier PDL, sprijinul acestuia pentru ceea ce-și propune Mișcarea Populară va exista.
Elena Udrea a fost întrebată dacă Emil Boc este un susținător al Mișcării Populare și dacă acest lucru reprezintă un câștig pentru partid.
"Dacă domnul Emil Boc ne va susține sau nu, asta o va spune chiar dânsul. Domnul Emil Boc este un partener al președintelui României, în tot efortul acesta pe care l-au făcut cei doi în ultimii ani de a reforma România, domenii importante din România și, de asemenea, un partener al președintelui și al celor care vor să continue toată lupta pentru țara aceasta și viziune a lui Traian Băsescu și după ce Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni", a precizat Elena Udrea într-o conferință de presă.
Ea a arătat că indiferent unde s-ar afla Emil Boc sprijinul acestuia va exista pentru ce-și propune Mișcarea Populară.
"Emil Boc este deci unul dintre aceea care au fost alături de președinte, este unul dintre cei din PDL care au fost alături de președinte în tot acest efort, este dintre cei care cred că trebuie cineva să continue modernizarea României și reformele României și multe din ele din păcate nefinalizate și cred că, indiferent unde s-ar afla, sprijinul lui Emil Boc va exista pentru ceea ce-și propune Mișcarea Populară și cred iarăși că lucrul acesta contează pentru foarte mulți", a mai spus Elena Udrea.
Fostul premier Emil Boc spune că va participa la dezbaterea organizată duminică de Fundația "Mișcarea Populară" în calitate de conferențiar universitar la UBB și că nu a fost invitat să intre în fundație, astfel că nu are unde să meargă, iar dacă i se va înainta o astfel de invitație "va vedea".
Emil Boc a mai fost întrebat de ce nu a fost la ședința Colegiului Director al PDL de la Brașov.
"Nu sunt, practic, în conducerea centrală a PDL, sunt doar de drept, prin faptul că foștii președinți sunt în structurile de conducere, dar eu nu am participat la nicio altă ședință a Colegiului Director. Nu a fost prima ședință la care nu am participat. Sunt simplu membru", a spus Boc.
Întrebat dacă a vorbit cu Elena Udrea, fostul premier a răspuns afirmativ și a precizat că a discutat cu aceasta "lucruri pe care le vorbesc colegii care au fost în Guvern o perioadă lungă de timp".
Întrebat dacă va participa, sâmbătă, la mitingul PDL de la București, fostul premier a spus că nu va fi prezent pentru că are alt program.
În schimb, el a confirmat că a acceptat invitația liderului Fundației "Mișcarea Populară", Marian Preda, de a participa, duminică, la Cluj-Napoca, în calitate de conferențiar universitar la Universitatea "Babeș-Bolyai" (UBB), la o dezbatere privind statul de drept.