Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți că formațiunea sa nu-l va susține pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cazul moțiunii simple îndreptate împotriva sa și că parlamentarii Uniunii îl vor sancționa prin vot.
"Nu-l vom susține pe dl Toader de data aceasta. E o moțiune simplă, e posibilitatea Parlamentului de a controla activitatea unui ministru din Executiv. Colegii mei mâine dimineață vor avea o ședință de grup, dar nu-l vom susține pe dl Toader în aceste condiții. În moțiunea simplă sunt foarte multe lucruri cu care eu nu sunt de acord, dar în ceea ce privește OUG nu avem niciun argument rațional (...), nu se poate merge în acest hal în sistemul judiciar", a spus Kelemen Hunor la TVR1, potrivit Agerpres.
El a adăugat că parlamentarii nu pot fi considerați "idioți utili".
"Noi, când am susținut acele modificări la organizarea sistemului judiciar și la cariera profesională a magistraților, prin care cele două cariere - a procurorilor și judecătorilor - au fost separate, am susținut un principiu sănătos, am susținut o idee bună și am făcut-o cu toată convingerea (...). Ministrul Justiției nu a venit în Parlament, nu a avut nicio poziție, a spus doar că Parlamentul legiferează, ministerul nu se bagă, e treaba voastră în Parlament. Ca să ne trezim acum trei săptămâni că, brusc, Ministerul Justiției și Guvernul legiferează și întoarce tot ce am făcut noi (...), brusc domnul Toader legiferează în locul Parlamentului. Ca să vedem astăzi că iar a fost schimbată OUG 7, a fost repusă în varianta inițială. (...) Nu putem să fim luați așa, de pe o zi pe alta, să părem că am vorbit degeaba, am lucrat degeaba, că am fost, pur și simplu, idioții utili ai nu știu cui", a afirmat președintele UDMR.
Moțiunea simplă intitulată "Tudorel Toader și PSD - ALDE, luați mâinile murdare de pe Justiție", inițiată de 91 de deputați PNL și USR, a fost dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților, iar votul final va fi dat miercuri.