Politica· 1 min citire

Traian Băsescu, despre ancheta NANA: Rezultatul va fi unul penibil

Traian Băsescu, despre ancheta NANA: Rezultatul va fi unul penibil

Traian Băsescu, despre ancheta NANA: Rezultatul va fi unul penibil

Publicat23 apr. 2014, 13:02
Actualizat23 apr. 2014, 13:03

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri că nu îi pare rău de creditul luat de la CEC pentru achiziționarea de către fiica sa, Ioana, a terenului de la Nana. El a mai subliniat că rezultatul anchetei va fi unul "penibil".

"Terenul de la Nana este garanție la creditul luat de la bancă care este peste un milion de euro. Peste 30 de ani, când o să intre în posesia fiicei mele sau în posesia mea, atunci va fi al familiei. Mi-aș dori ca românii să cumpere pământ. CEC a anunțat acum un program pentru achiziție de terenuri de către români. Valoarea pământului în România crește și nu se pune problema ca banca să iasă în pierdere. Nu mă consider un bogat, pentru că nu m-am dus nici eu, nici fiica mea cu banii în sacoșă să plătim terenul acesta. Am făcut un credit și am ipotecat și un apartament și pământul", a spus Băsescu.

Președintele a mai arătat că rezultatul anchetei în cazul Nana va fi unul "penibil".

"Nu-mi pare rău că am luat acest credit. Rezultatul va fi unul penibil pentru cei care au făcut jocuri politice și parcă a fost și o răzbunare. Arătați-mi câți PSD-iști au luat pământ, luând credite. Veți vedea la PSD luate cele 350.000 de ha ale ADS-ului în exploatarea lor. Asta e de pe vremea lui tata socru (n.r.Ilie Sârbu)", a mai spus Băsescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica