Jurnaliștii Economist au scris vineri dimineață că social-democrații au intrat în alegerile parlamentare de la 11 decembrie cu ceea ce ar reprezenta un mare handicap în cele mai multe state, adică un lider condamnat penal pentru fraudă electorală la trei ani de închisoare cu suspendare. Însă, mulți social-democrați cred că este vorba de o condamnare politică în cazul lui Liviu Dragnea, iar multe partide sunt pătate de corupție în România.
PSD a ajuns pe prima poziție în urma alegerilor prezidențiale, după ce a reușit să obțină 46% din voturile exprimate, cu un avans considerabil în fața liberalilor de centru-dreapta, care nu au strâns decât 20% dintre sufragii, scrie News.ro.
Victoria PSD a trezit îngrijorări serioase cu privirea la viitorul campaniei anticorupție din România, care a devenit un model în regiune cu ajutorul procurorilor DNA. Munca procurorilor anticorupție ar putea să fie încetinită de către măsuri luate de viitoarea guvernare social-democrată.
Direcția Națională Anticorupție aduce în fața justiției până la 1.000 de persoane în fiecare an, iar cele mai multe persoane puse sub acuzare ajung să fie condamnate.
Liviu Dragnea nu este singurul lider al social-democraților care are o relație dificilă cu procurorii DNA.
Victor Ponta a fost forțat să demisioneze în urmă cu un an de la conducerea executivului ca urmare a protestelor de masă, care au condamnat rolul jucat de corupție în tragedia de la Colectiv. Procurorii DNA l-au pus sub acuzare pe social-democratul Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
Președintele României, Klaus Iohannis, a promis că nu va desemna un condamnat penal în fruntea Guvernului. Tocmai, această regulă ar putea să oprească ascensiunea la putere a liderului PSD, Liviu Dragnea. Social-democrații ar putea să realizeze o coaliție de guvernare cu Alianța Liberalilor și Democraților.