Politica· 2 min citire

Tăriceanu: Trecerea PNL de la ALDE la PPE se explică prin dorința lui Antonescu de a fi președinte

Tăriceanu: Trecerea PNL de la ALDE la PPE se explică prin dorința lui Antonescu de a fi președinte

Tăriceanu: Trecerea PNL de la ALDE la PPE se explică prin dorința lui Antonescu de a fi președinte

Publicat28 mai 2014, 12:42
SursăMediafax

Călin Popescu Tăriceanu a susținut, miercuri, că decizia PNL de a trece la grupul Popularilor Europeni se explică prin dorința nemăsurată lui Crin Antonescu de a ajunge cu orice preț președinte, iar mișcările pe care le face acesta vor duce partidul în brațele lui Traian Băsescu și la dispariție.

Întrebat cum comentează decizia PNL de a trece de la grupul ALDE la cel al Popularilor Europeni în Parlamentul European, fostul premier a răspuns: "Există probabil o explicație politică. (...) În spate este această dorință nemăsurată a domnului Antonescu de a ajunge cu orice preț președinte și mișcările pe care le face se înscriu pe această orbită care va duce PNL în brațele președintelui Traian Băsescu, lucru care va duce la dispariția PNL de pe scena politică prin absorbția, înghițirea lui, destructurarea lui. Acesta va fi sfârșitul pe care îl preconizez și la care nu vreau să fiu, în niciun caz, parte. Nu vreau să împărtășesc această soartă a PNL", a spus Tăriceanu.

El a subliniat că nu se regăsește în decizia luată de PNL de "a abandona liberalismul", susținând că schimbările bruște de direcție "aproape că devin o marcă caracteristică pentru PNL". "Sunt foarte dezamăgit și supărat în legătură cu decizia pe care PNL a luat-o în legătură cu abandonarea familiei europene de care era legat nu numai datorită unor contacte personale bazate pe încredere, dar mai ales pentru că împărțeam aceleași valori și idei.

"Pentru mine este aproape de neînțeles cum o asemenea decizie poate fi luată cvasi-instantaneu, fără nicio dezbatere în cadrul partidului, ca și când abandonarea principiilor și ideologiei cu care te-ai identificat este un lucru firesc. O asemenea trădare, după mine, este inacceptabilă și în asemenea condiții eu nu mă regăsesc în alegerea pe care PNL a făcut-o de a se alătura PPE", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit afirmațiilor sale, decizia PNL reprezintă un nou act de trădare a electoratului liberal. "Eu cred că liberalismul nu a murit. Dacă ne uităm la voturile de la europarlamentare, 800.000 de cetățeni s-au exprimat în favoarea PNL care să îi reprezinte în PE. Eu cred că acești cetățeni, dacă ar fi dorit să fie reprezentați de PPE sau PSE, ar fi avut ce să voteze. Votau altceva decât PNL. Eu cred că este un nou act de trădare a electoratului, așa cum a fost și la ruperea USL și la ieșirea de la Guvern și cred că este condamnabil", a apreciat Călin Popescu Tăriceanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica