Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei nouă foști miniștri vizați în dosarul în care DNA anchetează contractele Microsoft "trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție", dar că i se pare "surprinzător" că în dosar sunt "foarte mulți membri ai Cabinetului Boc".
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că Guvernul a folosit în mod "fraudulos" licențe deținute de compania Microsoft și că a trebuit să intre "în legalitate", iar procurorii au obligația de a investiga dacă există "semne de întrebare asupra corectitudinii unor operațiuni", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Întotdeauna când există suspiciuni care să ridice semne de întrebare asupra corectitudinii unor operațiuni la nivel guvernamental procuratura are obligația să facă investigații și în cazul în care găsește elemente care să dovedească încălcarea legii să procedeze pe cale de consecință. (...) Acest dosar, din ceea ce știu eu, se referă la o situație foarte clară: Guvernul României, administrația publică din România folosea în mod fraudulos, subliniez, în mod fraudulos, licențe software și în această situație firma Microsoft, care era proprietara licențelor, a pus în întârziere Guvernul să plătească aceste licențe. (...) Guvernul a trebuit să intre în legalitate și să plătească contravaloarea acestor licențe pe care le utiliza. De aici înainte ceea ce s-a întâmplat nu cunosc și sigur că este de datoria procuraturii să investigheze și e foarte bine că investighează", a spus Tăriceanu.
Președintele Sernatului a precizat că, în opinia sa, este "surprinzător" faptul că în acest dosar sunt "foarte mulți membri ai Cabinetului Boc".
"Ceea ce remarc este că sunt foarte mulți miniștri care sunt vizați. Eu nu știu dacă au vreo vină sau nu, până la proba contrarie trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție, dar mi se pare surprinzător faptul că sunt foarte mulți membri ai cabinetului Boc", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.