Politica· 2 min citire

Surprize pe scena politică. Fost șef al SIE, nou membru ALDE

Surprize pe scena politică. Fost șef al SIE, nou membru ALDE

Surprize pe scena politică. Fost șef al SIE, nou membru ALDE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 ian. 2016, 13:51

Fostul șef al Serviciului de Informații Externe, Teodor Meleșcanu, s-a înscris în ALDE, gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Meleșcanu a precizat că nu intenționează să candideze la alegerile locale și că este prematur să spună dacă se va înscrie în cursa pentru un loc în viitorul Parlament, potrivit Mediafax.

"M-am înscris în ALDE pentru că face parte din familia liberală europeană", a declarat Meleșcanu, punctând faptul că nu a luat, încă, o decizie în privința unei candidaturi la alegerile parlamentare pentru că "mai e mult mână atunci".

Meleșcanu a fost eliberat, pe 4 decembrie, din funcția de consilier de stat pe probleme de securitate din cadrul Cancelariei prim-ministrului prin decizia premierului Dacian Cioloș.

Meleșcanu a fost numit consilier pe probleme de securitate și apărare de Victor Ponta, în noiembrie 2014, după alegerile prezidențiale în care Meleșcanu a candidat ca independent, obținând 1,09% și declarându-și sprijinul pentru candidatul PSD, Victor Ponta, în cel de-al doilea tur de scrutin. Anterior campaniei, el deținuse funcția de director al SIE, din februarie 2012.

După primul tur al alegerilor prezidențiale, Meleșcanu a deținut și funcția de ministru al Afacerilor Externe, în condițiile în care Titus Corlățean și-a dat demisia, din cauza scandalului legat de votul din diaspora. Pe fondul aceluiași scandal, Meleșcanu a condus MAE doar opt zile, fiind înlocuit ulterior de Bogdan Aurescu și devenind consilier al premierului.

Meleșcanu nu este la prima colaborare cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. El a făcut parte din guvernul acestuia, în perioada 2004-2008, fiind ministru al Apărării Naționale și ministru interimar al Justiției, la acea dată făcând parte din PNL.

Ministru de externe în Guvernul Văcăroiu (1992-1996) și senator PDSR, Meleșcanu a fondat Alianța pentru România în 1997, împreună cu mai mulți foști membri PDSR, iar în 2002 a intrat în PNL, ca urmare a fuziunii prin absorbție a ApR cu liberalii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica