Însărcinatul cu afaceri al SUA a.i. la București, Duane Butcher, aflat la final de mandat, a declarat, într-un interviu acordat Adevărul, că viitorul președinte al României trebuie să aibă un angajament ferm față de parteneriatul strategic cu SUA, față de NATO și UE.
"E foarte important ca acesta (președintele României) să aibă un angajament ferm față de parteneriatul strategic, de statutul de membru în NATO și UE, de un parcurs pro-Occident și sunt încrezător că o astfel de persoană va câștiga", a declarat Duane Butcher pentru Adevărul.
Oficialul american a mai spus că România este o țară puternică și bine apărată.
"M-am gândit mult la securitatea României acum, când mă apropii de plecare și fac vizite de rămas bun. Sunt atât de încrezător în situația a acestei țări. Sunteți aproape independenți energetic iar acum căutăm modalități prin care România poate ajuta restul Europei să-și crească securitatea energetică. Cred că această țară este extrem de bine echipată pentru a rezista influențelor străine și a-și croi propriul drum ca membru al UE și NATO. Corupția este un punct slab, dar ea aproape a fost transformată într-un succes, prin succesele pe care le-am văzut. România este o țară puternică, extrem de bine apărată și am mari speranțe în ce o privește", a spus Butcher.
"Nu este un secret că suntem îngrijorați de acțiunile Rusiei în Crimeea și în Ucraina și am fi cu siguranță îngrijorați să vedem astfel de acțiuni, fără precedent și dezamăgitoare, întâmplându-se în România. Însă, așa cum am spus, această țară este foarte bine apărată împotriva oricărei astfel de situații", a mai spus oficialul american.