Radu Stroe, exclus din partid la Delegația Permanentă a PNL de luni, a declarat că, în opinia sa, cariera politică a lui Crin Antonescu în calitate de prezidențiabil s-a încheiat și că partidul se îndreaptă spre prăpastie.
”Regret nespus că PNL să îndreaptă cu pași vertiginoși către o prăpastie”, a spus Radu Stroe.
Despre demisia lui Klaus Iohannis, Stroe a spus că îl felicită pentru atitudinea lui: ”Nu i-a trebuit mult timp să înțeleagă că e foarte complicat în PNL. Îl felicit”.
Despre faptul că Iohannis nu a venit la ședința liberalilor, Radu Stroe a spus: ”Tocmai că omul a realizat cum stau lucrurile. Ce hotărâre e aceasta, eu, președinte, demisionez și peste două ore, la Delegația Permanentă, conduc în continuare partidul până la Congres. Astea sunt povești, sunt pentru copii, nu pentru oameni mari”.
Radu Stroe a respins ideea preluării șefiei PNL de către primarul Sibiului, arătând că acesta este simplu membru și primar.
El a criticat și deciziile luate de PNL privind trecerea la PPE.
”PNL avea de făcut o analiză foarte serioasă, o săptămână, două, trei, că nu toți șefii de județe sunt vinovați de decizia greșită. Aici e grupul de lângă Antonescu, cu diverși băieți care au avut puțină legătură, în timp, cu PNL și care au construit această decizie greșită de a extrage PNL din ALDE”, a mai spus Stroe.
El a vorbit despre faptul că niciun lider de filială nu a plătit pentru rezultatul acestor alegeri. ”Nu a plătit nimeni și în primul rând domnul Antonescu nu a plătit. Ideea asta formală cu demisionez dar rămân cu tine, mi se pare că nu e de demnitatea unui președinte al PNL și este păcat”, a afirmat Radu Stroe.
Întrebat dacă îl mai vede pe Antonescu prezidențiabilul PNL, Radu Stroe a răspuns: ”Nu, exclus. Domnul Antonescu, după părerea mea, și-a încheiat cariera politică în această chestiune. El a făcut-o, cu grupul lui. Nu asta mă deranjează, ci că a adus partidul în această zonă, a lui 14%, al atâtor aleși locali care vor trebui să facă ture în stânga sau dreapta pentru a putea supraviețui până la alegerile din 2016”.