Îndrăznește să crezi! Premierul Viorica Dăncilă se laudă cu creșterea economică în ziua care Institutul Național de Statistică a anunțat că prețurile au luat-o razna. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la legume și fructe, dar și la combustibil.
Creșterea economică se vede și în buzunarul românilor, a susținut miercuri, la începutul ședinței de Guvern, premierul Viorica Dăncilă, precizând că, potrivit datelor oficiale, câștigul salarial mediu nominal net este, în luna februarie, mai mare cu 17,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă, premierul nu precizat nimic despre rata inflației care a crescut în martie 2019.
"Creșterea economică se vede și în buzunarul românilor. Datele oficiale arată că, în luna februarie a acestui an, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 17,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 2.933 de lei. Sunt date care dovedesc eficiența măsurilor luate de Guvernul PSD - ALDE pentru creșterea veniturilor populației și stimularea mediului de afaceri. Acest lucru ne arată că suntem pe drumul cel bun și trebuie să continuăm punerea în aplicare a programului de guvernare", a declarat premierul.
Șefa Executivului a adăugat că 2019 va fi anul investițiilor pentru dezvoltarea României, iar infrastructura de transport este un domeniu cheie, conform Agerpres.
"Înaintăm cu pași repezi în proiecte esențiale pe care le-am discutat și cu reprezentanții mediului de afaceri, cu investiții în zona Craiova și Pitești",.
Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum din ultimul an, a crescut și în martie, la 4,03%, informează INS. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la cartofi(26,6%) și la conservele de legume(20,63).
În martie, față de aceeași lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,45%, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,15%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 3,18%.
Față de decembrie, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la cartofi (26,33%), alte legume și conserve de legume (20,63%) și citrice (10,28%).
În martie, prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a crescut, față de decembrie, cu 3,82%.