Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grineanu a vorbit deapre criza politică după ce consultările de luni dintre liderii partidelor care au depășit pragul electoral și președintele Klaus Iohannis nu au dus la numirea unui premier.
Sorin Grideanu anunță că PSD ia în calcul boicotarea noului parlament și, inclusiv, a numirii unui nou prim-ministru.
Zvonurile privind boicotarea noului parlament au apărut încă de luni după-amiaza, după ce consultările de la Cotroceni dădeau semne că nu se vor concretiza cu numirea unui nou premier de către președintele Klaus Iohannis.
Social-democrații i-au transmis un avertisment inclusiv președintelui Klaus Iohannis prin faptul că funcțiile din Parlament trebuie împărțite de partide în funcție de ponderea votului și nu la negocieri ascunse.
Sorin Grindeanu a explicat că funcțiile de președinte al Camerei Deputaților sau de președinte al Senatului se împart „proporțional cu voturile obținute de fiecare partid”, potrivit unei decizii a Curții Constituționale.
„Pornind de la Birourile permanente ale celor două camere până la șefiile comisiilor. Asta este o decizie a Curții Constituțioanle pe care văd că cei care negociau zilele trecute pe la Vila Lac nu țin cont. E un avertisment pe care noi astăzi l-am trasmis și l-am transmis inclusiv președintelui Klaus Iohannis”, a declarat Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD a explicat că boicotarea Parlamentului prin neasigurarea de cvorum este o soluție pe care social-democrații o iau în considerare, dar că nu se dorește să se ajungă acolo.