Senatul a aprobat, marți, proiectul de lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară, în domeniile Finanțe, Economie, Dezvoltare regională, Administrație, Apărare, Sănătate, Muncă, Agricultură, Mediu, Fonduri Europene, Justiție, Educație, Transporturi, Infrastructură.
Proiectul de lege, care a fost adoptat de plenul Senatului cu 59 de voturi "pentru", o abținere și 14 voturi "împotrivă", cuprinde zece domenii de abilitare și prevede ca ordonanțele care vor fi emise în iulie și august să fie transmise spre aprobare Parlamentului până la începerea celei de a doua sesiuni parlamentare.
Comisia juridică a adoptat un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin proiectul de lege, pe perioada vacanței parlamentare, Guvernul își propune să emită ordonanțe în următoarele domenii: Finanțe Publice și Economie, Dezvoltare regională și Administrație Publică, Apărare Națională și Afaceri Interne, Sănătate, muncă și protecție socială, Agricultură și mediu, Fonduri Europene, Justiție, Educație și Cercetare și Transporturi și Infrastructură.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Senatorii juriști au adoptat și un amendament, prin care au introdus, la capitolul Agricultură, abilitatea Guvernul de a modifica Legea nr. 191/2012, privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernul nr. 23/2010, privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor, ecvideelor și bovinelor.
În plus, juriștii senatori au eliminat din lege punctul trei de la Capitolul Fonduri Europene, care se referea la abilitatea Guvernului de a modifica și completa Ordonanța Guvernului nr. 64/2009, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările ulterioare.