Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care vineri s-a întors din concediu, a declarat, la Comandamentul pentru Situații de Urgență, la care a participat și ministrul Mircea Dușa, că în perioada ninsorilor autoritățile au avut "câteva poticneli"", dar "situația este sub control".
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat, vineri după-amiază, la Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență, la care a participat și ministrul Apărării, Mircea Dușa, că sunt șanse ca până sâmbătă seară nicio localitate brăileană să nu mai fie izolată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Suntem obișnuiți cu astfel de vremuri, acum doi ani a fost aproape aceeași situație, acum e un pic mai extinsă. Am avut poate și poticneli în această săptămână, nu cred ca asta este important acum, ci să discutăm prezentul, cum stăm azi. Sperăm ca până mâine, cel târziu la ora 18.00- 19.00, să nu mai fie nici o localitate la care să nu se poată ajunge, bineînțeles în condiții de iarnă", a declarat Bunea Stancu.
Președintele Consiliului Județean Brăila a mai spus că în perioada în care a fost plecat în concediu a ținut tot timpul legătura cu primarii din județ, cărora le-a spus că "zăpada o dă Dumnezeu".
"Chiar dacă zăpada este benefică pentru agricultură, este important ca brăilenii să treacă cu bine peste vremea rea. Am luat legătura cu toți primarii, chiar dacă nu am fost în localitate, am vorbit cu fiecare și am încercat în măsura tuturor posibilităților să rezolvăm situațiile. Avem bătrâni cu probleme, pentru că satele din România sunt îmbătrânite. Trăim momentele care ne sunt date. Cred că mâine după-amiază putem raporta la București că județul nu mai are localități izolate”, a mai spus Bunea Stancu.
Președintele CJ Brăila a adăugat că de sâmbătă va începe distribuția de alimente către localitățile izolate.
"La cererea localităților vom distribui mâine, cu ajutorul Ministerului Apărării care ne va pune la dispoziție mașini, vom distribui pâine, apă și conserve. La Frecăței și Mărașu mâine vom ajunge cu șalupe să împărțim frățește alimente celor fără posibilități", a adăugat Bunea Stancu.
Totodată, Gheorghe Bunea Stancu a făcut apel la guvernanți să grăbească procedurile pentru ca din primăvară să fie plantate perdele forestiere pentru că "altfel vor fi mereu necazuri".
La rândul său, subprefectul de Brăila, Ionuț Cătălin Grosu, a spus, în ședința Comandamentului, că la Brăila au fost "oarecare disfuncționalități în coordonarea activităților în ultimele 48 de ore", dar că important este că nu există victime.
Ministrul Mircea Dușa a spus, la rândul său, că Ministerul Apărării va pune la dispoziția autorităților brăilene camioanele Armatei și militari pentru a transporta alimente în zonele izolate și că militarii vor rămâne în zonele în care este nevoie de intervenția lor, nu doar la Brăila, ci și în Buzău și Vrancea.
"Deși drumurile sunt deschise, sunt încă multe persoane în vârstă care nu au posibilitatea să își curețe gospodăriile și să îsi facă poteci", a spus ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian, la ora transmiterii acestei stiri în județul Brăila continuă să fie închise 19 drumuri județene și DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat, în timp ce 19 localități din județ sunt încă izolate.