Politica· 1 min citire

Scutaru: Ponta să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu grațierea după prezidențiale

Scutaru: Ponta să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu grațierea după prezidențiale

Scutaru: Ponta să spună public dacă i-a promis lui Voiculescu grațierea după prezidențiale

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 aug. 2014, 15:28

Liderului grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, George Scutaru, îi cere premierului Victor Ponta să precizeze dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puțin o întâlnire cu Dan Voiculescu și să dezmintă informațiile potrivit cărora i-a promis acestuia grațierea dacă va fi președinte.

"Victor Ponta pozează în ultima perioadă în demnitarul care respectă justiția, abținându-se să condamne, așa cum a mai făcut, arestările baronilor PSD acuzați de corupție sau decizia definitivă a instanței în cazul aliatului său, Dan Voiculescu. Ponta mimează echidistanța, încercând de fapt să-i mintă, să-i păcălească pe români și mai ales pe partenerii occidentali interesați să susțină consolidarea statului de drept în România. În stilul său duplicitar, una le promite celor ca Voiculescu, Duicu sau Bunea Stancu, de care depinde sprijinul său mediatic și electoral, alta îi spune, spre exemplu, vicepreședintelui american Joe Biden", susține Scutaru, într-un comunicat remis duminică Agenției MEDIAFAX.

El îi cere lui Victor Ponta să precizeze "dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puțin o întâlnire cu Dan Voiculescu și să dezmintă informațiile potrivit cărora i-a promis acestuia că va fi liber dacă va ajunge președinte, în schimbul susținerii mediatice".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica