Politica· 5 min citire

Scutaru: Dacă va fi invalidată candidatura lui Diaconu la PE, PNL va respecta această decizie

Scutaru: Dacă va fi invalidată candidatura lui Diaconu la PE, PNL va respecta această decizie

Scutaru: Dacă va fi invalidată candidatura lui Diaconu la PE, PNL va respecta această decizie

Publicat12 mar. 2014, 12:50
SursăMediafax

EUROPARLAMENTARE 2014. Liderul deputaților PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, că în situația invalidării candidaturii lui Mircea Diaconu pentru europarlamentare PNL va respecta această decizie, menționând că decizia de propunere pentru PE a acestuia a fost în cunoștință de cauză privind posibile contestări.

EUROPARLAMENTARE 2014. Scutaru a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă PNL îl menține pe lista de candidați pentru europarlamentare pe Mircea Diaconu, în condițiile în care ANI a precizat că acesta nu poate candida.

"Și când s-a luat această decizie, și înainte, noi am spus că propunerea domnului Mircea Diaconu este făcută fiind conștienți că pot exista contestări. Există un termen legal în care domnul Diaconu, la fel cu ceilalți candidați, noi putem să depunem această listă, poate fi contestată și sperăm, cât mai repede, instanțele abilitate - mă refer la pașii de contestare care se fac în asemenea situații - să ne dea posibilitatea să vedem dacă o asemenea candidatură este legală sau ilegală. În momentul în care vom avea un verdict pe acest subiect, bineînțeles că PNL va respecta legea și va retrage această candidatură", a susținut Scutaru.

El a menționat că decizia privind includerea lui Diaconu pe lista pentru europarlamentare a aparținut Biroului Permanent al PNL.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a precizat că lista de candidați ai PNL pentru europarlamentare va fi depusă la BEC la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

ANI precizează că Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare, întrucât prin decizie definitivă s-a stabilit că a fost în incompatibilitate și astfel are interdicție de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în 19 iunie 2015.

Biroul Electoral Central i-a transmis lui Mircea Diaconu, vicepreședinte al PNL, că nu-i poate răspunde la întrebarea adresată cu privire la o posibilă candidatură la alegerile europarlamentare, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în 2012, că a fost incompatibil.

În legătură cu această situație, Agenția Națională de Integritate arată miercuri, într-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casație și Justiție a emis, la 19 iunie 2012, decizie definitivă și irevocabilă în sensul menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea Diaconu.

Totodată, ANI precizează că, raportat la acest fapt, Curtea Constituțională a opinat, prin decizia 972/2012, că prin "votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acționat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești" și a constatat "existența unui conflict juridic de natura constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost investită".

Astfel, arată ANI, lui Mircea Diaconu i se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile articolului 25, alineatul 2 din Legea 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, în cazul de față cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, și anume până la 19 iunie 2015.

Potrivit articolului 25 alineatul 2 din Legea 176/2010, persoana care a fost în incompatibilitate "este decăzuta din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectiva sau a încetarii de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibila, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatarii stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdictia de trei ani opereaza potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecatorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stari de incompatibilitate".

"Având în vedere cele de mai sus, menționăm faptul că Mircea Diaconu nu poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010", arată ANI, în documentul citat.

Agenția Națională de Integritate a precizat că va utiliza toate instrumentele legale și instituționale în ceea ce privește respectarea interdicției referitoare la candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți seară, la finalul reuniunii conducerii partidului lista PNL pentru alegerile europene, care cuprinde actualii europarlamentari cu excepția lui Ovidiu Silaghi, pentru locurile considerate eligibile, alături de Mircea Diaconu și Mihai Țurcanu.

Liderul PNL a fost întrebat dacă în cazul lui Mircea Diaconu nu există riscul invalidării candidaturii. "Vom încerca foarte repede să depunem această listă (de candidați, n.r.) la BEC, dacă sunt probleme de natură juridică se vor opera contestații, se vor soluționa contestații (...) Noi considerăm că în situația domniei sale nu ar trebui să existe un impediment", a răspuns Antonescu.

El a menționat că în cazul invalidării candidaturii lui Diaconu se vor opera modificările necesare pe lista de candidați.
Întrebat dacă o candidatură a lui Mircea Diaconu la europarlamentare nu va aduce prejuridicii de imagine PNL, Antonescu a răspuns: "A fost un caz controversat, nu un nume controversat. Mircea Diaconu este un om a cărui activitate, a cărui carieră, atât artistică, dar și politică, nu au comportat niciodată probleme nici legate de corupție, nici legate de incompetență, nici legate de vreunul dintre acele lucruri care descalifică un om public sau un politician. A existat o decizie contestată, discutată, buna credință a lui Mircea Diaconu nu a fost pusă niciodată la îndoială, a existat un verdict, el a fost respectat. Mircea Diaconu este, din păcate, unul din oamenii care, din păcate, și-a pierdut un mandat pe care îl câștigase în Senat, și sensul aceste noi credem că Mircea Diaconu e un cinstit, e un om valoros, e un om cunoscut, care în niciun caz nu ne aduce un deficit de imagine".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica