PSD vrea să îl suspende pe Klaus Iohannis în Parlament, dar fără să meargă mai departe cu referendumul de demitere. Doar că o decizie mai veche a CCR precizează că odată demarată suspendarea în Parlament, procedura nu poate fi oprită. Prin urmare, ar trebui să aibă loc și referendumul de demitere.
O decizie a CCR, din 2012, când a avut loc referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu prevede că doar Parlamentul poate hotărî suspendarea Președintelui, având dată această putere, iar odată declanșată procedura parlamentară de suspendare din funcție a Președintelui Românie, potrivit Constituției, aceasta nu poate fi oprită. (...) Efectele suspendării constau în întreruperea mandatului prezidențial până la validarea rezultatului referendumului de către Curtea Constituțională.
Totodată, pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituției actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Președintele României ar împiedica funcționarea autorităților publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile și libertățile cetățenilor, ar tulbura ordinea constituțională ori ar urmări schimbarea ordinii constituționale sau alte fapte de aceeași natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.
CCR a dat publicității aceste informații în motivarea deciziei din 9 iulie 2012, prin care a respins ca inadmisibilă cererea lui Traian Băsescu de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre el și Parlament ca urmare a suspendării sale din funcție.