Urmează o săptămână plină, pe scena politică. Luni, se dezbate și se votează moțiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader, amânată deja de trei ori. De data aceasta, surse din PSD spun că va fi și cvorum. Și pe Eugen Teodorovici îl așteaptă o moțiune simplă, tot în Senat! În altă ordine de idei, tot luni, Înalta Curte judecă un nou termen în dosarul lui Dragnea. Iar vineri, Curtea Constituțională trebuie să ia decizia anului pentru dosarul șefului PSD: hotărăște dacă completurile de trei judecători sunt sau nu legale.
Luni, la Senat, se dezbate si se votează moțiunea simplă pentru Tudorel Toader. Asta, după ce a fost amânată procedura de trei ori pentru că nu a fost cvorum. Liviu Dragnea a anunțat că, săptămâna aceasta, se va tranșa situația ministrului Justiției.
Tudorel Toader rămâne ferm pe poziție: va rămâne la minister până când în Monitorul Oficial va apărea alt nume de ministru.
Nici Eugen Teodorovici nu scapă de încercarea Opoziției de a-l demite. Se întamplă tot luni, la Senat, începând cu ora 16:00. Moțiunea simplă a USR și PNL se numește "Eugen Teodorovici, românii îți cer să demisionezi!".
Cele două partide de Opoziție motivează că Teodorovici a dat destule dovezi de incompetență, iar prezența sa în continuare în fruntea Ministerului de Finanțe pune România într-un pericol economic major și într-o postură jenantă față de partenerii noștri europeni și euroatlantici.
Și tot luni, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor judeca un nou termen al apelului declarat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță, anunțând părțile că acesta ar putea fi ultimul.
Tot luni, ar trebui ca președintele PSD, dar și Olguța Șefu, fostul director al Direcției de Protecție a Copilului Teleorman, să dea declarații în fața judecătorilor.
De asemenea, avocatul Olguței Șefu, Adrian Toni Neacșu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenționează, în aceeași zi, să ceară amânarea procesului liderului PSD, având în vedere că motivul principal de apel este reprezentat chiar de completurile specializate pe care CCR ar trebui să se pronunțe.
Dragnea a anunțat că se va prezenta la instanța supremă și că a absentat la termenul anterior din cauză că era internat în spital.
Vineri, se așteaptă o decizie capitală de la CCR pentru dosarul lui Liviu Dragnea. Curtea Constituțională a amânat dezbaterea pe completurile de trei judecători pentru 19 aprilie.
Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, la acea vreme, i-a delegat atribuțiile. Cererea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupție de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă cererea va fi aprobată, procesul lui Liviu Dragnea, și nu numai, se va relua.