Rudel Obreja a declarat, înainte de a se preda Poliției, pentru a fi încarcerat, că a primit decizia cu demnitate, dar nu o acceptă. El a mai spus că este mândru de ce a făcut și este un exemplu pentru țară.
"Eu zic că am primit decizia cu demnitate, asta e situația, nu o accept, dar asta e, suntem într-o tara în care trebuie să respectăm legile", a spus Rudel Obreja.
Acesta a mai spus că o felicită pe Elena Udrea pentru că a reușit să nu fie în închisă, aceasta fiind condamnată la șase ani de pușcărie în același dosar.
"O felicit pe doamna Udrea că a reușit să nu fie în închisoare, nu merita să fie în închisoare, așa cum nici eu nu merit să stau în închisoare. Dânsa a putut să facă asta, eu nu am vrut să fac lucrul acesta. (...) Îmi văd de viața mea mai departe, îmi văd copiii mei, de familia mea. O să trecem peste momentele astea și să mergem mai departe", a precizat Rudel Obreja. Fostul președinte al Federației Române de Box a mai explicat, pentru ProSport, că "oamenii care fac ceva pentru această țară ajung la pușcărie și sunt promovate lichelele".
Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată și în primă instanță la șase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu și folosire de acte sau declarații false pentru obținerea de fonduri europene.
Un complet de cinci judecători de la Instanța supremă a respins apelul declarat de Udrea și de către ceilalți inculpați, fiind menținută sentința dată de instanța de fond.
Astfel, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obeja rămâne cu o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare.
Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an și șase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, trei ani de închisoare cu suspendare, și Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani și șase luni cu suspendare.