Politica· 3 min citire

Românii vulnerabili din Golful Persic, evacuați prin mecanismul rescEU: 130 de locuri, alocate României

MAE

MAE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 mar. 2026, 14:41

Ministrul de Externe Oana Țoiu a anunțat miercuri organizarea unui nou zbor de evacuare pentru cetățenii români aflați în situații vulnerabile în Abu Dhabi, Dubai și Oman. Operațiunea va avea loc prin mecanismul european rescEU și este destinată ultimilor români care nu pot folosi rutele comerciale sau care se află în situații de urgență.

Peste 5.700 de români au fost repatriați în siguranță din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu, care a prezentat miercuri un scurt bilanț al celor 12 zile de activitate a celulelor de criză din cadrul MAE.

”Suntem astăzi aici după 12 zile de celule de criză pentru a face un bilanț în fața Parlamentului României, la invitația Comisiei de Politică Externă. În ceea ce privește evoluțiile din Orientul Mijlociu, suntem într-un moment în care a trecut vârful crizei, cel puțin din perspectiva cererilor cetățenilor români de asistență. În acest moment, peste 5.700 de cetățeni români au ajuns înapoi în siguranță pe teritoriul României. Reluăm cea mai importantă informație pe care o comunicăm zilnic către publicul general, și anume din cererile de asistență consulară și sesizările pe care le primim de la autoritățile țărilor din regiune, până în acest moment nu avem informații despre niciun român rănit, nu avem informații despre niciun român care să fie victima a conflictului”, a afirmat Țoiu înainte de audierile din ședința Comisiei de Politică Externe din Parlament privind scandalul repatrierilor din Orientul Mjlociu.

Românii vulnerabili din Golful Persic, evacuați prin mecanismul rescEU: 130 de locuri, alocate României – poza 1

”În ceea ce privește zborurile de evacuare, zborurile de evacuare care reamintim că sunt organizate pentru grupurile vulnerabile, care nu pot opta pentru opțiunile comerciale disponibile sau care au un grad de urgență semnificativ din perspectiva duratei pe care o mai pot petrece în spațiu respectiv, o să avem și mâine seară un zbor de evacuare prin mecanismul RescEU. Va fi un zbor de evacuare dedicat ultimilor cetățeni care sunt în categoriile vulnerabile din spațiile Abu Dhabi, Dubai și Oman”, a precizat ministrul.

Cota de locuri și priorități pentru zborul de evacuare

Ministrul de Externe Oana Țoiu a precizat că pentru zborul de evacuare este alocată o cotă de 130 de locuri. „În acest moment, colegii din echipele consulare din spațiile respective contactează pe cei care s-au înscris pe platformele formale anunțate de Ministerul Afacerilor Externe cu detalii privind acest grad de vulnerabilitate. Copiii, minorii, în special minorii de vârste mici rămân prioritate în ceea ce privește cazurile medicale. Mai avem un număr limitat de cazuri medicale care nu au fost incluse în zborurile anterioare”, a declarat aceasta.

Creșterea cererilor și rolul Dubaiului ca punct de tranzit

Oana Țoiu a mai afirmat că numărul sesizărilor, semnalărilor și cererilor de asistență consulară continuă să crească, în special deoarece Dubai rămâne un punct de tranzit pentru mulți cetățeni români care se întorc din Asia și caută un zbor spre țară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica