ExclusivPolitica· 3 min citire

Predoiu: PNL nu a încălcat niciodată independența Justiției! Cazanciuc interpretează eronat!

Predoiu: PNL nu a încălcat niciodată independența Justiției! Cazanciuc interpretează eronat!

Predoiu: PNL nu a încălcat niciodată independența Justiției! Cazanciuc interpretează eronat!

Publicat12 aug. 2015, 21:39
Actualizat13 aug. 2015, 01:48

După ce ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a sesizat CSM pentru a verifica dacă declarațiile unui lider PNL care a cerut demisia lui Tiberiu Nițu afectează independența Justiției, Cătălin Predoiu a precizat că PNL nu a afectat niciodată independența legii, iar Cazanciuc greșește, întrucât trebuie să demonstreze echidistanță în funcția de ministru, chiar dacă este înrolat politic. Pe de altă parte, liberalul a mai spus că ministrul a reclamat la CSM o declarație politică a unui politician PNL, dar nu a sesizat Inspecția Judiciară atunci când Victor Ponta a atacat procurorii.

Cătălin Predoiu a declarat în exclusivitate la Realitatea Tv, că Robert Cazanciuc demonstrează o dublă măsură în activitatea sa, interpretând eronat o declarație politică a unui politician PNL care i-a cerut demisia lui Tiberiu Nițu.

"PNL nu a atacat și nu va ataca niciodata independența Justiției, domnul Cazanciuc interpretează eronat o declarație politică a unuia dintre membri PNL, respectiv cererea acestuia de a se sesiza CSM. Un ministru al Justiției trebuie să probeze echidistanță chiar dacă este înrolat politic, a gresit de această dată pentru că a demonstrat o dublă masură. Domnul Cazanciuc practică o dublă măsură și când domnul Ponta a făcut cu adevărat declarații care au încălcat independența justiției le-a calificat opinii politice, iar acum când un membru al Partidului Național Liberal a emis o opinie politică a calificat-o ca atac la independența justiției. Cazanciuc trebuia să constate că este vorba de o declarație politică acum", a declarat acesta.

 Ministrul Justiției sesizează CSM. Denunță presiuni ale PNL asupra magistraților

În schimb, Predoiu a mai spus că ministrul ar trebui să se ocupe de probleme mai importante, ca protestul angajaților din penitenciare care va avea loc mâine:

"Cazanciuc are pe ordinea de zi probleme mult mai importante cum ar fi cele legate de condițiile din penitenciare, știu că mâine este programat un protest, sper să nu spună domnul Cazanciuc ca e politizat acest protest, cred că ar trebui să inițieze discuții cu reprezentații protestatarilor și cu Ministerul de Finanțe pentru ameliorarea situației din penitenciare".

În final, Cazanciuc a ținut să sublinieze că sesizarea lui Cazanciuc se bazează pe o opinie politică, o singură declarație a unui membru PNL, Mihai Seplecan, președintele ales al CJ CLUJ:

"Eu am subliniat că este vorba de o opinie politică la nivelul PNL, noi la nivelul conducerii nu am analizat, nu am luat în discuție o astfel de discuție, dar membrii PNL au opinii separate. Cazanciuc însuși a politizat această declarație", a mai explicat Predoiu la Realitatea TV.

Reamintim că marți, președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Mihai Seplecan, i-a solicitat demisia procurorului general Tiberiu Nițu și a acuzat faptul că deciziile instanțelor nu sunt respectate de procurori.

Într-un comunicat transmis presei, Seplecan acuză autoritățile nu doar că nu au organizat alegerile parțiale la termen, ci și că le-au blocat "intenționat". De asemenea, liberalul îi acuză pe procurorii de la Parchetul General că au soluționat cu "neînceperea urmăririi penale" o plângere depusă de el împotriva premierului Victor Ponta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica