Ambasada Republicii Federale Germania precizează că Guvernul Republicii Federale Germania s-a pronunțat astăzi, la Berlin, cu referire la evenimentele politice din România.
Redăm, în continuare, comunicatul Ambasadei Germaniei la București:
"În noaptea trecută, guvernul României a emis două ordonanțe de urgență pe care le cunoaștem în linii mari și care aduc modificări Codului penal, precum și amnistii penale.
Este foarte evident că prin intermediul acestor decizii, guvernul României a trecut peste îndoielile majore ale președintelui României, ale justiției și ale unei largi părți a populației. Urmărim cu o oarecare îngrijorare aceste evoluții. Pentru că și o mare parte a societății civile din România își exprimase, deja, foarte clar, îngrijorările cu privire la deciziile luate și la subiectul despre care este vorba.
În acest context, Comisia Europeană a făcut deja în dimineața zilei de astăzi o declarație critică prin vicepreședintele în funcție, Timmermans, și prin președintele Jean-Claude Juncker.
Cred că putem afirma că aceste decizii nu reprezintă în niciun caz un semnal bun și corect, și având în vedere unele decizii iminente, la nivelul Uniunii Europene, ce privesc România.
Din acest considerent, ne dorim răspunsuri clare din partea Guvernului legat de viziunea acestuia cu privire la continuarea luptei ferme împotriva corupției și la întărirea statului de drept, în aceste condiții-cadru legale schimbate", se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei la București, remis Realitatea Tv.