Politica· 4 min citire

Radu Mazăre a demisionat de la Primăria Constanța din arestul preventiv

Radu Mazăre a demisionat de la Primăria Constanța din arestul preventiv

Radu Mazăre a demisionat de la Primăria Constanța din arestul preventiv

Publicat22 mai 2015, 15:12
Actualizat22 mai 2015, 16:59

Radu Mazăre și-a dat demisia de la Primăria Constanța, după 15 ani de mandat. Radu Mazăre se afla în arest preventiv din data de 2 aprilie. În demisie, acesta precizează că dorința sa de a face bine orașului și locuitorilor săi nu justifică însă ”nedreptățile, stresul și chinul la care sunt supus de atâta vreme”.

Magistrații de la Înalta Curte au aprobat, joi seară, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Astfel, procurorii pot face contestație tot la Curtea Supremă.

Iată conținutul demsiei lui Radu Mazare, potrivit ziuadeconstanta.ro:

”Către Consiliul Local al Municipiului Constanța
Primăria municipiul Constanța
 
Demisia,Vreau să mulțumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanța și constănțenii au fost sufletul meu și datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea verbal sau nonconformist, toată priceperea și energia mea mi-am dedicat-o comunității. Pentru greșelile făcute îmi cer iertare în fața tuturor.
Dorința mea de a face bine orașului și locuitorilor săi nu justifică însă nedreptățile, stresul și chinul la care sunt supus de atâta vreme.
Drept pentru care demisionez din funcția de primar al municipiului Constanța.
Colegilor și prietenilor le sunt dator cu mult respect și considerație.
Începând de astăzi nu-mi mai doresc o viață publică politică”, se arată în comunicat.

Reamintim că primarul Radu Mazăre se află în Arestul Poliției Capitalei de pe 2 aprilie, el fiind arestat preventiv într-un dosar penal instrumentat de DNA. În respectivul dosar, edilul este acuzat că ar fi primit mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații și câștigarea de licitații. În urma acestor acuzații, Radu Mazăre a fost suspendat din funcția de primar al orașului Constanța. Radu Mazăre a fost adus joi la Înalta Curte pentru Casație și Justiție, unde a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar.

Istoricul dosarului

În 2 aprilie, ÎCCJ a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi după ce a admis o contestație a DNA. Anterior, pe 18 martie, un alt complet hotărâse ca Radu Mazăre să fie cercetat în libertate.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

Radu Mazăre rămâne în arest preventiv încă 30 de zile

"Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro", precizează DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

"În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între primărie și o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc", arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica