Politica· 5 min citire

Radio Guerilla suspendă emisiunea lui Liviu Mihaiu

Radio Guerilla suspendă emisiunea lui Liviu Mihaiu

Radio Guerilla suspendă emisiunea lui Liviu Mihaiu

Publicat4 aug. 2016, 14:36
Actualizat4 aug. 2016, 14:57

Radio Guerrilla a anunțat, joi, că a decis suspendarea emisiunii “Asta La Revista Mesei cu Liviu Mihaiu”, până la clarificarea dosarului în care Bogdan Olteanu este acuzat de procurori că a primit un milion de euro și sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

”Radio Guerrilla a hotărât astăzi suspendarea emisiunii “Asta La Revista Mesei cu Liviu Mihaiu” până la clarificarea dosarului penal al fostului Viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu. Am fost întotdeauna guvernați doar de propriile noastre exigențe de probitate morală și profesională. Relansarea Radio Guerrilla este succesul unei echipe libere de orice constrângere sau presiune din exterior. Binili Învinge!”, a anunțat postul de radio, pe pagina de Facebook, conform News.ro

Liviu Mihaiu a anunțat și el, luni, pe contul de  Facebook, că va fi în concediu de la Radio Guerilla pentru o perioadă, în contextul în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă penală în cazul numirii sale în funcția de Guvernator al Deltei, în anul 2008, dosar în care Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu. ”Mi-am luat un concediu de la emisiunea de la ‪#‎13la14‬ nu numai pentru a nu aduce in ograda radioului, la care sunt părinte fondator și realizator, ultimul val de «nesimpatie», dar și pentru că, după purgatoriul la care am fost supus, imi este mai greu să fiu zilnic in armonie cu starea de briză ‪#‎gherilistă‬ in care acest radio a existat și va continua să existe...‪#‎Illbeback‬”, a scris Liviu Mihaiu pe Facebook.

Anterior, Liviu Mihaiu afirmase, tot pe Facebook, că nu știe ca numirea sa în 2008 ca guvernator al Deltei Dunării să fi avut loc în urma unui act de corupție în care protagoniștii să fie politicieni, printre care Bogdan Olteanu, și omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu a precizat, la rândul lui, duminică, pe Facebook, că a admis în fața procurorilor că firmele și conturile din denunțul făcut împotriva sa și a lui Bogdan Olteanu îi aparțin. Omul de afaceri a scris, totodată, într-un registru ironic, că își cere iertare pentru jurnaliștii cărora le-a dat salarii cu mult peste valoarea profesională și de la politicienii pe care nu i-a devoalat astfel încât se prezintă precum cavalerul Bayard, "fără teamă și fără prihană".

Audiat de procurori, Liviu Mihaiu le-a spus acestora  că știa de la Sorin Ovidiu Vîntu de aranjamentul pe care îl va face pentru numirea sa ca guvernator al Deltei Dunării, dar că abia după numirea sa a aflat că s-au dat și bani pentru acest lucru, potrivit motivării deciziei de arestare la domiciliu a lui Bogdan Olteanu.

Judecătorul Angela Dragne reține, în motivarea deciziei de arest preventiv la domiciliu pentru Bogdan Olteanu, aspecte esențiale din declarația dată de Liviu Mihaiu la DNA, în calitate de martor. “Martorul Mihaiu Liviu a arătat că a fost întrebat de Vîntu dacă vrea să ocupe postul de guvernator al Deltei Dunării. Întrucât Mihaiu Liviu a fost de acord, Vîntu i-a spus că va aranja acest lucru. Ulterior, Mihaiu Liviu a fost chemat la Guvern, unde premierul Tăriceanu i-a spus că va fi numit guvernator. Martorul a precizat că: «Vântu discutase cu factorul politic numirea mea, dar atunci nu mi-am dat seama ce implică acest lucru». Ulterior, Mihaiu Liviu a aflat că Vântu a dat bani pentru această numire”, potrivit documentului citat.

Procurorii au arătat în fața instanței că, inițial, Liviu Mihaiu nu a fost mulțumit de acest aranjament, din punct de vedere financiar, respectiv pentru că pierdea funcțiile pe care le avea atunci, cea mai importantă fiind cea de director editorial la Radio Guerrilla, care presupunea un salariu mai mare decât cel de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior discuțiilor pe care le-a avut cu Vîntu, Liviu Mihaiu a acceptat, iar la solicitarea omului de afaceri, ieșirea din acționariat a lui Mihaiu s-a realizat într-un termen foarte scurt, se mai arată în documentul citat.

Un martor audiat de procurori a arătat, în declarația dată la DNA, că ”după destituirea lui Liviu Mihaiu din funcția de guvernator al Deltei Dunării, Vîntu a fost extrem de supărat, context în care ar fi spus că a pierdut un milion de euro sau că l-a costat un milion de euro, ceva de genul acesta”.

În schimbul folosirii influenței sale pentru numirea în postul de guvernator al rezervației Delta Dunării, Olteanu a cerut un milion de euro pe care urma să-i primească în numerar, susțin procurorii. Liviu Mihaiu a fost chemat la Guvern pe 2 septembrie 2009, cu două săptămâni înaintea adoptării hotărârii de Guvern prin care a fost oficializată numirea și atunci i s-a adus la cunoștință că va fi desemnat pentru acel post, mai arată anchetatorii.

Sorin Ovidiu Vîntu ar fi început în vara anului 2008 demersurile pentru ca Liviu Mihaiu să fie numit guvernator al Deltei Dunării. Interesul lui Vîntu era în primul rând economic, legat de faptul că o parte din proprietățile sale imobiliare se aflau în Deltă și aici petrecea o mare parte a timpului, exprimându-și intenția de a transforma Delta într-o destinație de turism exclusivist, susțin anchetatorii.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcția de guvernator al rezervației naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica