Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susține că președintele Traian Băsescu este "urechist" în ceea ce privește justiția și dă vina pe USL în scandalul privind Codul de Procedură Penală, după ce șeful statului a admis că ar fi comis o eroare prin promulgarea noului act normativ.
"Traian Băsescu a ieșit astăzi și a recunoscut că a promulgat un Cod Penal cu erori. Este pur și simplu jenant modul în care își asumă această greșeală după patru ani, iar scuzele penibile legate de consilieri nu au nicio valoare acum. Însă și mai grav este faptul că tot Traian Băsescu este cel care acuză, vorbind despre un Cod care acționează ca un «scut pentru corupți», Cod pe care chiar oamenii săi l-au elaborat! Traian Băsescu, Monica Macovei și oamenii lor spun un lucru despre noile Coduri, în timp ce fostul ministru Predoiu spune total altceva. Cred că sunt semne clare ale unui sfârșit trist de regim, care nu mai reprezintă decât zgomot de fond", susține Ivan într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Cătălin Ivan îl mai cataloghează președintele Traian Băsescu drept "un urechist în ale justiției".
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că își asumă promulgarea Codului de Procedură Penală, fiind responsabilitatea președintelui, precum și eroarea de a nu fi înțeles sensul articolului 140 din Cod, menționând însă că asta nu înseamnă că legea nu poate fi corectată.
"Eu îmi asum promulgarea Codului de procedură penală, pentru că asta este resposnabilitatea președintelui. În același timp, îmi asum și eroarea de a nu fi înțeles sensul articolului 140 din Codul de procedură penală. Asta nu însemană că nu trebuie corectat", a spus Băsescu.
El a ținut să sublinieze că juriștii de la Președinție sunt constituționaliști, nu penaliști.
"Nici eu nu sunt un penalist, problema înțelegerii articolului 140 ține foarte mult de judecători și procurori de penal. Asta nu înseamnă că nu trebuie corectată o eroare", a spus Băsescu.
"Așa cum pe 15 octombrie noapatea s-a elaborat o OUG pe care Ponta a adoptat-o pe 16 octombrie, în ședință de Guvern, pentru a rezolva problemele de interese din ASF, la fel poate să rezolve și problema Codului de procedură penală", a spus Băsescu.
Șeful statului a mai spus că a participat la ședința CSM din 6 ianuarie, când s-a convenit ca observațiile Înaltei Curți, cele venite din partea președintelui CSM, Oana Hăineală, legat exact de legea 140, sau observațiile altor judecători din sistem, să fie introduse într-o Ordonanță de Urgență care să fie adoptată de Guvern înainte de intrarea în vigoare a Codurilor.