Politica· 2 min citire

Proiectul privind statutul Casei Regale a fost retras. Tăriceanu explică de ce

Proiectul privind statutul Casei Regale a fost retras. Tăriceanu explică de ce

Proiectul privind statutul Casei Regale a fost retras. Tăriceanu explică de ce

Publicat5 mar. 2018, 13:38
Actualizat5 mar. 2018, 14:59

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, retras luni de inițiatori(Tăriceanu și Dragnea - n.r.) din circuitul legislativ, va fi modificat și depus din nou la Camera Deputaților.

"Având punctele de vedere ale diferitelor instituții relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituții care să poată să fie bugetată și poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională și proiectul trebuie retras și redepus într-o formă modificată la Camera Deputaților. Acest lucru nu înseamnă renunțarea la inițiativă, ci schimbarea procedurii în așa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare", a afimat Tăriceanu, luni, după ședința Biroului permanent al Senatului.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o inițiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, inițiativa legislativă urmărește recunoașterea personalității juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmărește recunoașterea poziției de Șef al Casei Regale a României, ca poziție onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost șef de stat, între atribuțiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale publice, care să fie finanțat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare și atribuirea în folosință gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica