Președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat miercuri, în cadrul ședinței comune solemne a Senatului și Camerei Deputaților consacrate celebrării Centenarului Marii Uniri, că România a fost creată de cei care nu au stat deoparte, el făcând, totodată, o paralelă între reușitele înaintașilor și nerealizările guvernărilor recente.
"În urmă cu o sută de ani, Petre Carp spunea că România are prea mult noroc să mai aibă nevoie de politicieni și, dacă ne uităm unde este România azi - UE, NATO, parteneriat cu SUA - da, înclinăm să îi dăm dreptate lui Carp. Numai că el spunea asta când în fruntea statului român erau Regele Ferdinand, mareșalul Averescu, Ionel Brătianu, Barbu Delavrancea sau Nicolae Titulescu. Azi în fruntea României sunt Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Florin Iordache. Dragi români, cred că norocul ni s-a terminat", a spus el, potrivit Agerpres.
Dan Barna a semnalat problemele din spitale și lipsa autostrăzilor, în condițiile în care în urmă cu un secol românii se puteau lăuda cu realizări precum podul de la Cernavodă sau descoperirea insulinei.
"Cu o generație înainte de Marea Unire, Anghel Saligny realiza sistemul de poduri de la Cernavodă, cel mai spectaculos proiect ingineresc din Europa la vremea respectivă era în România. Știți în cât timp a fost terminat? În cinci ani. Politicienii care au guvernat România după Revoluție nu au fost în stare să termine o autostradă, una singură care să lege regiunile istorice în 30 de ani de guvernare. Puțin după Marea Unire, Nicolae Paulescu descoperea insulina, una dintre cele mai mari realizări ale medicinei. O descoperire care a îmbunătățit viața a milioane de oameni bolnavi de diabet, iar o sută de ani mai târziu corupția din sistemul medical românesc a făcut ca spitalele noastre să fie incapabile să răspundă unei tragedii precum Colectiv și atunci au murit zeci de tineri, cu zile", a precizat Barna.
El a adăugat că, în urmă cu câțiva ani, niciunul dintre membrii USR nu visa că va ajunge politician, dar acest lucru s-a întâmplat deoarece niciunul dintre reprezentanții acestei formațiuni "nu a mai vrut să stea deoparte și să se uite la televizor cum viitorul lui și al celor din jur este decis de politicieni corupți și incompetenți".
Barna a adăugat că a venit rândul tuturor celor care nu vor să facă politică, dar cărora le pasă de viitorul lor și al României.
"Acum o sută de ani România Mare era țara la care visaseră generații întregi de români, dar azi patru milioane de români sunt nevoiți să trăiască departe de țară în speranța unei vieți mai bune. Norocul ni s-a terminat, dragi prieteni, ni s-a terminat. Nu mai putem sta deoparte. De-a lungul acestui Centenar românesc, în fiecare generație au fost români care au ales să nu stea deoparte: soldații care au murit la Mărăști, Mărășești și Oituz și care prin jertfa lor au făcut posibilă România Mare; studenții care în '45 au ieșit în stradă într-o încercare disperată de a opri instaurarea regimului comunist; muncitorii care au sfidat Securitatea și au întrerupt munca în '77 în Valea Jiului sau în '87 la Brașov și toți cei care au sfidat gloanțele în 1989 și au îndepărtat dictatura comunistă. România noastră, România centenară a fost creată de cei care nu au stat deoparte", a mai declarat el.