Președintele Consiliului Județean (CJ) Teleorman, Dănuț Cristescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Marian Oprișan trebuie să facă un pas în spate pentru că a avut rezultate "extrem de slabe".
"Mie nu mi-a plăcut să-l văd pe domnul Oprișan atunci când domnul Ciolacu a ieșit la declarații. Imediat, hop, în spatele domnului Ciolacu. Cred că domnul Oprișan trebuie să facă un pas în spate, având în vedere rezultatele extrem de slabe pe care le-a avut organizația PSD Vrancea în ultima perioadă", a afirmat Dănuț Cristescu, citat de agerpres.
Acesta și-a exprimat nemulțumirea și față de modul în care Marian Oprișan conduce Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
"Vreau să vă spun că o să transmit un semnal serios și la UNCJR. Este inadmisibil ca UNCJR să nu se întrunească efectiv doi ani. Am avut o singură întâlnire, atunci când domnul Marian Oprișan a devenit președinte și atât. În aceste condiții, mă gândesc foarte serios dacă să mai plătesc acea cotizație din partea județului Teleorman. Să vedem cum ne reprezintă UNCJR pe noi, la nivel de președinți de consilii și județe în ansamblu", a adăugat Dănuț Cristescu.
În opinia președintelui CJ Teleorman, "trebuie făcută o analiză adevărată" la nivelul partidului și "trebuie organizat un congres, nu să fugim după funcții".
"Partidul Social Democrat trebuie să ofere o alternativă cetățenilor din România și din județul Teleorman. Eu reprezint județul și sunt foarte interesat de obiectivele de investiții și de dezvoltarea județului. Și atunci trebuie să monitorizăm ce face Guvernul PNL în perioada următoare pentru cetățeni. Și aici avem nevoie de oameni care să fie în opoziție și care să taxeze anumite greșeli pe care le fac cei de la putere. În aceste condiții, nu sunt mulțumit de faptul că fugim după niște funcții și nu avem soluții pentru cetățeni. Trebuie să prezentăm în continuare cetățenilor care este oferta noastră politică de viitor și nu ce am văzut - domnul Oprișan, în spatele domnului Ciolacu. Domnul Oprișan să-și vadă de treaba lui", a mai spus Cristescu.