Dan Diaconescu nu va putea ocupa un post de ministru, funcție solicitată de către PPDD, deoarece unul dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un ministru este, alături de susținerea politică, capacitatea prim-ministrului de a lucra cu acea persoană, a afirmat premierul Victor Ponta.
El a arătat că PPDD a solicitat un post de ministru, ceea ce nu a fost exclus de către PSD, discuția urmând să continue.
"Protocolul se semnează, dar se semnează cu partidul, iar președintele partidului este doamna Man. În materie de miniștri, și cu PNL, când erau la guvernare, PC, UNPR, UDMR am spus că există două criterii: susținerea politică și capacitatea mea de a lucra cu ministrul respectiv. Uneori am mai lăsat de la mine, dar nu pot lăsa mereu. Diaconescu o să fie președinte, o să fie multe alte lucruri, nu poate sta ca ministru", a spus Ponta la un post TV, explicând astfel de ce Dan Diaconescu nu va putea ocupa un post de ministru.
Liderul PSD, premierul Ponta a susținut că motivul pentru care este avută în vedere încheierea unui acord de colaborare cu PPDD este acela că, la nivel local, aceasta este singura formațiune cu care se mai poate colabora după apropierea dintre PNL și PDL.
Tot luni, Ponta, a declarat că acordul de colaborare cu PPDD va fi semnat doar de PSD, celelalte formațiuni politice componente ale USD, respectiv PC și UNPR, nefiind parte, el arătând că doar PSD va ceda funcții.
Miercuri, după o întâlnire între liderii PSD și PPDD, Ponta a afirmat, întrebat dacă această formațiune ar putea avea un portofoliu ministerial, că nu exclude această variantă deși nu s-a luat o decizie, el neexcluzând nici posibilitatea ca PPDD să primească funcții de secretar de stat.