Ministrul Muncii, MARIANA CÂMPEANU, ar fi făcut, sâmbătă, un accident vascular, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
Ministrul Muncii, MARIANA CÂMPEANU, are probleme de sănătate. CÂMPEANU ar fi suferit, sâmbătă, un accident vascular. Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta.
Potrivit premierului, MARIANA CÂMPEANU a fost transportată la Spitalul Universitar, unde i-au fost făcute o serie de investigații, apoi a fost externată.
"Îmi pare foarte rău. Mi-a spus că a avut un accident vascular sâmbătă și chiar am rugat-o și e foarte bine că merge, să aibă grijă, pentru că sâmbătă i s-a întâmplat acest lucru. De fapt, tema discuției noastre a fost tocmai acest necaz de sănătate pe care îl are și am rugat-o să stea liniștită în aceste două zile", a precizat Ponta.
Episodul s-a produs într-o perioadă destul de tensionată pentru aceasta, CÂMPEANU fiind acuzată că i-ar fi dat soțului său, IULIAN CÂMPEANU, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie și indemnizație de însoțitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare și diagnostice discutabile".
Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soțului său, aparținând Centrului de Investigații Media, a avut "drept unic scop denigrarea" ei și a familiei, printr-un demers "nedeontologic și nesusținut de dovezi concrete", adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.
Președintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că face apel la ministrul Muncii, MARIANA CÂMPEANU, să-și prezinte demisia dacă știe că soțul ei nu este invalid și nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.
Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susține pe MARIANA CÂMPEANU în postul de ministru al Muncii atât timp cât președintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzațiile la adresa acesteia, precizând că își apără în aceste condiții toți miniștrii.