Ponta, în Parlament: Băsescu trebuie să accepte noul Guvern, altfel ar încălca grav Constituția

Ponta, în Parlament: Băsescu trebuie să accepte noul Guvern, altfel ar încălca grav Constituția
Victor Ponta a declarat în Parlament că speră ca președintele Băsescu să accepte noul Guvern. Premierul a precizat că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituție privind strict schimbarea compoziției politice a Guvernului și că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012.
Parlamentul s-a reunit marți pentru prezentarea structurii noului Guvern. Premierul Ponta a declarat că speră ca președintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituție privind strict schimbarea compoziției politice a Guvernului și că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012.
El a arătat că, în baza unei decizii a Curții Constituționale, hotărârile Parlamentului, inclusiv de validare a noului Guvern, sunt obligatorii pentru președinte, iar un refuz al acestuia presupune încălcarea gravă a Constituției.
"Vreau să îmi exprim speranța că vom aplica astăzi nu doar prevederile constituționale foarte clare, explicite, din articolul 85, alineat 3 din Constituție, prevederi de altfel de care s-a folosit atât Guvernul Tăriceanu în 2007, cât și Guvernul Boc în 2009, dar îmi exprim speranța că, dincolo de declarații politice, președintele României va respecta decizia 98 din 2008 a Curții Constituționale în care lucrurile sunt foarte clare: hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, adică Parlamentul, este un act obligatoriu pe care președintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției", a spus Ponta, citând din decizia Curții Constituționale.
El a cerut tuturor oamenilor politici responsabili să ducă bătălia politică în limitele democratice, fără să apeleze la subiecte care pot inflama conflicte intertnice și sociale și a cădea, astfel, în capcanele extremiștilor.
Premierul a transmis și liberalilor că noul Cabinet își propune în continuare să nu schimbe cota de impozitare de 16% și să discute cu Fondul Monetar Internațional, în aprilie, despre neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea contribuțiilor de asigurări sociale.
El i-a rugat pe parlamentari să dea un vot de încredere tinerilor propuși pentru funcția de ministru.
Șeful Executivului a precizat că speră ca "din această seară" să fie avute în vedere obiectivele de asigurare a stabilității în România, chiar dacă, până la sfârșitul anului, va exista o instabilitate internă generată nu doar de declarații politice, ci de contestațiile formulate de președinte prin care activitatea Parlamentului și a Guvernului este împiedicată.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că forțarea unui vot în Parlament pentru noul Guvern fără modificarea programului de guvernare produce riscul atacării la Curtea Constituțională de către 50 de parlamentari - "ceea ce se va întâmpla" - și al unui conflict constituțional Președinție-Parlament.
El propune asumarea răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, el spunând că se poate face excepție, prin decizia BP reunite, de la termenul de 5 zile pentru așteptarea observațiilor la program și asigurând că imediat după asumare numește miniștrii.
Președintele a precizat că a discutat cu premierul Victor Ponta și că are totală deschidere pentru găsirea unei soluții, arătând că, în discuția pe care au avut-o, premierul Victor Ponta i-a promis că "încearcă să rezolve această problemă la Parlament".
Cum arată noul Executiv propus de Victor Ponta:
VICTOR PONTA - prim-ministru
LIVIU DRAGNEA - Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice
GABRIEL OPREA - Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne
DANIEL CONSTANTIN - Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
KELEMEN HUNOR - Viceprim-ministru, Ministrul Culturii
IOANA PETRESCU - Ministrul Finanțelor Publice
TITUS CORLĂȚEAN - Ministrul Afacerilor Externe
MIRCEA DUȘA - Ministrul Apărării Naționale
ROBERT CAZANCIUC - Ministrul Justiției
REMUS PRICOPIE - Ministrul Educației Naționale
EUGEN TEODOROVICI - Ministrul Fondurilor Europene
NICOLAE BĂNICIOIU - Ministrul Sănătății
CONSTANTIN NIȚĂ - Ministrul Economiei
DAN ȘOVA - Ministrul Transporturilor
ROVANA PLUMB - Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice
KORODI ATTILA - Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice
RĂZVAN COTOVELEA - Ministrul pentru Societatea Informațională
GABRIELA SZABO - Ministrul Tineretului și Sportului
EUGEN NICOLICEA - Ministrul pentru Relația cu Parlamentul
BOGDAN STANOEVICI - Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni
DOINA PANĂ - Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură
LIVIU VOINEA - Ministrul delegat pentru Buget
FLORIN JIANU - Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism
RĂZVAN NICOLESCU - Ministrul delegat pentru Energie
MIHNEA COSTOIU - Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică
AURELIA CRISTEA - Ministrul delegat pentru Dialog Social
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























