Președintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat, duminică seară, că în Partidul Social Democrat "sunt câteva conserve" ale Partidului Național Liberal care încearcă să țină partidul "izolat", el adăugând că președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, trebuie să scape de "trădători, de vânzători și să facă o echipă nouă".
"Cei de la PSD au făcut două greșeli: pe de o parte au vrut să țină de alegeri înt-un tur cum a ținut și PDL în 2012. Și atunci s-a format USL-ul și am câștigat toți. Și nu au învățat din acea lecție. Și al doilea rând, pentru că la PSD, din păcate, sunt câteva conserve ale PNL-ului, care au fost prin mai multe partide și s-au întors la PSD și care sunt acolo cu scopul ca PSD să rămână izolat și în felul astă să piardă toți. Eu sper ca domnul Ciolacu și ceilalți să se trezească și să scape de cei trimiși de PNL la ei în PSD și să existe o scenă politică mai echilibrată, altfel PNL va câștiga tot și am mai avut o dată cu Traian Băsescu, cu guvern, cu tot al lor și a fost rău pentru România", a declarat Victor Ponta, la un post TV.
De asemenea, Victor Ponta a menționat că o condiție pentru ca stânga să fie un competitor puternic în alegerile următoare este ca Marcel Ciolacu să își facă "o echipă serioasă" la congresul PSD.
"Domnul Ciolacu nu are acum contracandidat la președinție (a PSD n.red.), dar e foarte important ce echipă își face. Dacă își face echipă cu trădători, cu vânzători, cu baroni, nu are nicio șansă, va pierde în continuare cu PSD și se vor duce din ce în ce mai jos. Dacă pune capăt a ceea ce a fost rău în acești trei ani și pornește cu o echipă nouă, curată, serioasă, atunci eu cred că stânga poate să fie un competitor - alături de noi, evident - un competitor puternic pentru dreapta. Depinde până la urmă cât curaj are să facă ceea ce este evident că trebuie să facă, să scape de trădători, să scape de vânzători și să facă o echipă nouă", a afirmat liderul Pro România.
El a adăugat că în acest moment nu este stabilită modalitatea de colaborare a PSD cu Pro România în alegerile următoare, adăugând și că este "prematur" pentru a se putea spune că Pro România o va susține pe Gabriela Firea, candidatul PSD în alegerile pentru Primăria Capitalei.