Politica· 3 min citire

Ponta: Faptul că în 2008, Alinuța își bea cafeluța cu "inculpatul" Olteanu e un detaliu irelevant

Ponta: Faptul că în 2008, Alinuța își bea cafeluța cu "inculpatul" Olteanu e un detaliu irelevant

Ponta: Faptul că în 2008, Alinuța își bea cafeluța cu "inculpatul" Olteanu e un detaliu irelevant

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 iul. 2016, 13:48

Fostul premier Victor Ponta îi critică pe liberali și îi compară cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice din vremea lui Stalin, după ce PNL a emis un comunicat de presă referitor la reținerea lui Bogdan Olteanu, fost membru al partidului. Ponta mai spune că nu știe dacă viceguvernatorul BNR a luat sau nu bani de la Sorin Ovidiu Vîntu.

”Eu v-am spus de mult timp că noul PNL este de fapt PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice din vremea lui I V Stalin)! PCUS dădea un comunicat de susținere de fiecare dată când Stalin trimitea în Siberia (sau în fața plutonului de execuție) un lider care până cu câteva zile înainte era mare «ștab» în Partid!”, scrie Ponta pe Facebook.

Fostul premier subliniază că nu știe dacă Olteanu a primit sau nu bani de la Vîntu, dar amintește că numele viceguvernatorului BNR a fost vehiculat ca posibilă propunere pentru funcția de premier, în noiembrie anul trecut, după ce el a demisionat.

”Bogdan Olteanu a fost președintele Camerei Deputaților din partea PNL și este (încă) viceguvernator al BNR din partea PNL. Habar nu am dacă a luat sau nu bani de la SOV în campania electorală din 2008, dar sigur eu nu eram atât de apropiat atunci de Olteanu cum erau alți liberali (de exemplu Gorghiu, Mișu Voicu, Atanasiu, Cătălin Predoiu, etc) și dacă s-au dat bani în campanie a fost să se aleagă și respectivii deputați! Anul trecut în noiembrie după demisia mea s-a vorbit că Bogdan Olteanu este propunerea PNL pentru premier, în oglindă cu Liviu Voinea propus de PSD (până le-a spus clar Dl Iohannis să termine cu propunerile că decizia cu Cioloș era luată de mult, încă înainte de «Colectiv»)!”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta face referire și la relația pe care ar fi avut-o Olteanu cu Alina Gorghiu.

”Olteanu a fost săltat aseară târziu pentru ceva ce se spune că a făcut în 2008 (conform normelor democratice și statutului de drept «românesc») și azi la prima oră, înainte să bea cafeaua, tovarășa Gorghiu Dej a emis comunicatul de înfierare a «coruptului»!!! Faptul că în 2008 (când se petreceau faptele încriminate) Alinuta își bea cafeluța de dimineață chiar cu «inculpatul» este un detaliu irelevant pentru această cauză!”, a scris Ponta.

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat și primit de la un om afaceri, în 2008, când era președinte al Camerei Deputaților, un milion de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunță DNA.

În cursul zilei de vineri, Bogan Olteanu urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: news.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica