Liberalii au stabilit azi cine intră în cursa pentru 5 sectoare din București. Este nevoie de decizie politică, pentru că sondajul comandat arată diferențe mici între PNL-istii care vor să fie candidați la primărie. În prezent, singura certitudine este deputatul Ovidiu Raețchi. Acesta vrea locul ocupat până de curând de Marian Vanghelie. Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că apelul său către o alianță a forțelor de dreapta pentru câștigarea Bucureștiului nu exclude formațiunea condusă de Traian Băsescu și nici alte partide de dreapta.
Liderii PNL s-au reunit luni in sedinta pentru a dezbate sondajul partidului si pentru a decide cine vor fi candidatii liberali la sectoare. După ședință, Ludovic Orban și Cătălin Predoiu au anunțat cine sunt candidații stabiliți de comisiile de unificare, dar care vor trebui validați de BPN.
Ludovic Orban a anunțat că la Primăria Sectorului 1 va candida Alexandru Nazare, la sectorul 2 Dan Cristian Popescu, la secorul 3, Florin Vasile, la sectorul 4 va candida Razvan Sava, iar la sectorul 5 va candida Ovidiu Raețchi. Ludovic Orban a anunțat că se va stabili și candidatul pentru sectorul 6.
Liderul PNL București, Cătălin Predoiu, a explicat duminică seara că există sectoare în care scorurile sunt "extrem de strânse" între candidații PNL, iar o decizie finală va fi luată pe baza trendului de creștere pe care îl prezintă un anumit candidat. "Sunt unii care își fac campanie de câteva luni și alții doar de o lună și deja le suflă în ceafă", a explicat Predoiu. Liderul PNL București a mai spus că situația cea mai grea este la Sectorul 3, acolo unde actualul primar, Robert Negoiță, stă mai bine decât orice candidat. ”Acolo vom găsi un candidat care nu are mamă, nu are tată și care nu are ce pierde”, a spus Predoiu.
Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a declarat, duminică, la Realitatea Tv, că au fost finalizate sondajele interne din PNL privind candidații pentru sectoarele Capitalei și urmează etapa de analiză la nivelul conducerii partidului, iar, miercuri, vor fi validați în ședința BPN.
”Sectoarele au generat niște soluții. Acum (luni, în comisia de unificare -n.r) le analizăm, le validăm, le selectăm. Marți seară am cerut convocarea comitetelor executive de sector, apoi urcă din nou la Biroul Permanent Național, miercuri de dimineață (...) Miercuri se închide, practic, acest proces. Cred că unele nume vor fi anunțate chiar de mâine, după comisie, dar ele vor merge mai departe în BPN pentru validare”.
Cătălin Predoiu a explicat că există sectoare în care scorurile sunt "extrem de strânse" între candidații PNL, iar o decizie finală va fi luată pe baza trendului de creștere pe care îl prezintă un anumit candidat.
"Sunt unii care își fac campanie de câteva luni și alții doar de o lună și deja le suflă în ceafă", a explicat Predoiu. Liderul PNL București a mai spus că situația cea mai grea este la Sectorul 3, acolo unde actualul primar, Robert Negoiță, stă mai bine decât orice candidat. ”Acolo vom găsi un candidat care nu are mamă, nu are tată și care nu are ce pierde”, a spus Predoiu.
Cătălin Predoiu: Nu exclud o alianță cu partidul lui Traian Băsescu și cu niciun alt partid
''Nu am exclus pe nimeni în demersul pe care mi l-am asumat din punct de vedere personal, ceea ce mă interesează este să maximizez șansele bucureștenilor de a avea un alt primar și o altă administrație decât PSD'', a explicat președintele PNL București, Cătălin Predoiu, afirmând că nu a discutat, până acum, nici cu Traian Băsescu, nici cu Monica Macovei și că rămâne de văzut în ce măsură apelul său lansat duminică seară, la un post de televiziune, se va formaliza. Liderul liberal a afirmat că dreapta politică se află în situația în care s-a aflat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. ''Practic, la aceste alegeri locale, în mod particular în București ne aflăm în situația în care ne-am aflat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, situația în care cerem cetățenilor un vot util pentru a învinge PSD. Cred că este o dovadă de generozitate politică să întinzi mâna către toate forțele de centru dreapta și să discuți pentru a găsi cea mai bună soluție'', a mai spus Predoiu.