ANCHETĂ ASF. Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat marți pentru MEDIAFAX că liberalii sunt de acord cu ancheta parlamentară propusă de USD în ceea ce privește activitatea ASF și salariile personalului acestei instituții.
ANCHETĂ ASF. "PNL este de acord cu această inițiativă, nu cred că trebuie să fie un subiect tabu salarizarea în orice instituție publică. Tocmai fiind un caz mediatizat e bine să se cunoască toate informațiile", a declarat Pocora.
USD, formată din PSD, UNPR și PC, propune realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF și nivelul de salarizare din această instituție.
"Ținând cont de dezvăluirile apărute în ultima perioadă referitoare la activitatea și nivelul de salarizare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, precum și de faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară este subordonată Parlamentului României, Uniunea Social Democrată este de acord cu realizarea unei analize, la nivelul Parlamentului României, referitoare la activitatea acestei autorități", se arată într-un comunicat al USD remis, marți, agenției MEDIAFAX.
ANCHETĂ ASF. "Considerăm că, printr-o astfel de anchetă, se vor putea clarifica aspectele sesizate la nivelul mass-media cu privire la câștigurile salariale ale conducerii ASF", mai precizează USD.